Căruță de serviciu, cu airbaguri și calculator de bord

Obișnuiesc să recomand, în stânga și-n dreapta, ca mașina personală să nu se împrumute, întrucât rotunjimile de volan și de cauciuc sunt amăgitoare, deși fac deliciul atâtor inși maturi și infantili.
Automobilul este o creatură alunecoasă, imprevizibilă; automobilul are o natură duală, asemeni nativilor din Pești sau Gemeni, dacă e să punem preț pe slova bătucită a zodiacului. Fiecare limuzină își are zestrea de hachițe, depresii și nevroze. Fiecare limuzină are o structură psihosomatică proprie și-ți trebuie un timp, până o cunoști.
În pofida energiei pe care-o consum, puțini sunt cei dispuși să-mi urmeze sfatul, iar pe șoselele patriei cunoscuții mei continuă cu seninătate să-și prelucreze prin așchiere osatura, la cârma unor mașini deseori împrumutate. Și ulterior, în rapoartele poliției rutiere, pixuri în bernă scriu continuu, de la locul accidentului, cu pastă definitivă, neagră, de necrolog: „exces de viteză, neasigurare în depășire la condițiile dificile de trafic, coliziune frontală cu vreo căruță…”.
**
Căruță!
Câți prieteni de-ai mei și-or fi aflat sfârșitul în accidente rutiere rezultate în urma impactului fatal dintre automobil și căruță? (În acest moment, sunt sigur, un cal meditativ și-o iapă tristă în replică se-ntreabă câți prieteni de-ai lui și-or fi aflat sfârșitul în accidente rutiere de automobil. E trist și de-o parte, și de alta).
Ce fericit aș fi dacă vreun cod rutier ar adopta față de căruțași aceeași asprime ca față de șoferi. Poartă și căruțașii centură de siguranță, precum șoferii? Sunt amendați cu severitate căruțașii, dacă vehiculul lor nu-i semnalizat luminos, când ies la furat lemne sau inimi femeiești din satul vecin? Îi ia cineva la rost când parchează aiurea, încurcând circulația orașului, și-așa sufocată?
Nu, bineînțeles! Crema poliției ori probează o milă nejustificată față de contravenienți, ori are rădăcini milenare în satul românesc, și-i stăpânită de romanțe, la ivirea feerică a căruțelor. Ori și una, și alta.
**
Pentru România, căruța-i un simbol, din nefericire. Un simbol jalnic, mult mai grăitor decât zece discursuri despre apropiata integrare europeană.
Atâta vreme cât pe șoselele noastre se moare tot mai vârtos în accidente de căruță, nu știu cum de-avem tupeul să păstrăm în vocabular cuvinte precum NATO și Europa. La Bruxelles, comisarul european al României ar trebui să primească, în loc de mașină de serviciu, o căruță de serviciu, cu airbaguri, calculator de bord și aer condiționat.
**
Mai mult, cred că epoca de adevărată glorie a căruței noastre nici nu a venit încă, pentru că din ce în ce mai multe hățuri observ că plescăie cu nonșalanță în văzduh.
De aceea, îmi fac datoria și le recomand și căruțașilor să nu-și împrumute unul altuia zoolimuzina, la fel cum le recomand șoferilor să nu-și împrumute mașina.
Căruța e imprevizibilă, ca să nu mai vorbim de cal, singurul fără vreo vină în toată afacerea asta.