Căruța cu arginți

Printre gânduri și șoapte, în zi sau în noapte, vrăjmașul nostru diavolul, ucigătorul de suflete, vânează asemenea necuvântătoarelor fiare sălbatice, semănând putregai și neghină în inimile și mințile multor oameni. Vulnerabilitatea unei asemenea prezențe este reprezentată de lipsa totală a pazei tuturor simțurilor, fapt care influențează instalarea treptată, dar statornică a răului. Pe măsură ce omul se „îmbolnăvește”, sistemul imunitar sufletesc își pierde din consistență, întrucât nu este ajutat nici de pocăința curățitoare, nici de ajutorul „de urgență” al puterilor cerești și al rugăciunilor sfinților.
Una din bolile greu vindecabile este acea latură a iubirii de arginți, care se caracterizează prin diversificata ofertă a jocurilor de noroc, care dă naștere unei false realități printr-un câștig rapid și fără mari eforturi, conceput minuțios, dar cu efect malițios. Îndemnul la „joc”, indiferent sub ce formă ne este prezentat, stimulează lăuntric și tainic o dorință nebănuită de îmbogățire, care nu este altceva decât o ispită iscarioteană, menită a depărta pe om de cele mântuitoare și veșnice. Specialiștii în cele ale „lutului” vorbesc de reacții chimice în organismul uman, care nu se mai pot controla, iar noi cuvântăm neîncetat despre prezența reală, cu putere de corupere, a energiilor malefice ale diavolilor, care, dacă sunt lăsate sau invitate, doboară voința umană, pe care o leagă în lanțuri și în obezi. Mulțimea jocurilor de noroc inundă spațiul vizual al omului, viețuitor al cetății de azi și, cu voie sau fără voie, omul modern, din oricare categorie socială ar face parte, se poate înșela prin insistența ademenitoare a iubitorilor de arginți. Unele lipsuri materiale, dorința de a avea cât mai curând totul, mândria de a fi superior față de ceilalți prin afișa-rea voluminoasă a „capitalului de imagine”, gândul că din câștig se va face ceva milostenie – știind bine că Dumnezeu nu primește o asemenea jertfă -, mulțimea planurilor de înmulțire a banilor obținuți prin noroc, ghicitorie sau alte meșteșugiri idolatre duc la mirajul de a dobândi într-o clipă o „căruță cu arginți”. Practic vorbim de un vis din basmele copilăriei, șlefuit cu multă migală de înșelătorii specializați în „împlinirea oricărui vis omenesc”. Lăcașurile „norocului” sunt viu colorate, centre ale superstițiilor, dar și ale înșelătoriilor, devenind temple ale lui Mamona, iar pentru cei ce nu-și permit prezența la o asemenea închinare, ispita este redirecționată electronic în casele noastre prin infinitele pagini, nu de poveste, ci de pieire prin internet.
Cei chinuiți de o asemenea durere trebuie să-și revină curând, până ce nu se ruinează material și duhovnicesc, până ce nu rămân rătăciți, singuri, să-răciți de cele văzute și muncite odinioară cu sudoarea frunții, părăsiți de familie și de prieteni.
Dramele sunt în creștere semnificativă și aproape la tot pasul auzi despre aceste evenimente neașteptate, neprevăzute și cu efect imediat și devastator. Paguba este atât de mare, încât nu se poate recupera, iar suferința interioară poate avea efecte nebănuite asupra minții umane și a echilibrului trupesc. Răul devine chinuitor pentru că-l urmărește neîncetat, îl bântuie pe cel răscolit brutal din normalitatea viețuirii ca om pe pământ. Aici dependența „ucide” fulgerător, asemenea unui călău, care este plătit să îndeplinească o simplă formalitate.
Cât despre cei ce au „câștigat” – aici sunt vizați și profitorii unor asemenea „industrii”, bine organizați, pe mai multe ramuri, asemenea unui copac găunos și uscat -, aceștia sunt niște nefericiți, căci magia câștigului urât s-a transformat sau urmează să se prefacă într-un coșmar asemenea celui ce a pierdut. Mai mult, fericiții câștigători s-au ales cu mulțime de blesteme și înjurături de la amăgitorii și amăgiții implicați în dobândirea lucrului nemuncit, într-un cuvânt, și-au atras mulțime de răutăți asupra lor.
Ispita este puternică și cel prigonit prin înșelare, ademenit prin minciună și încredere în duhul propriilor forțe, trebuie ajutat să ajungă în corabia mântuirii, în Biserica vindecătoare, la scaunul spovadei, la epitrahilul liturgic, la limanul bucuriei în Hristos Domnul.
(pr. Horia Nicolae PRIOTEASA)