Schimbare

Cârțu, noul antrenor al lui CFR Cluj



Cârțu a semnat pe doi ani cu clujenii
Cârțu a semnat pe doi ani cu clujenii

Tehnicianul Sorin Cârțu a declarat, luni, în cadrul conferinței de presă în care a fost prezentat oficial în funcția de antrenor principal al echipei CFR Cluj, că propunerea venită din partea conducerii ardelene a fost o surpriză pentru el, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„E un moment pe care și-l dorește orice antrenor, acela de a antrena o echipă cu adevărat profesionistă. Când m-a sunat domnul Mureșan trebuia să plec la o nuntă, am cerut un răgaz până duminică dimineața. A fost o surpriză și pentru mine. Recunosc că am avut o discuție și cu domnul Porumboiu. Postura e dificilă când vii după un antrenor care a câștigat tot ce se putea înainte. Dar faptul că Mandorlini a fost schimbat arată că în fotbal tot ce contează este prezentul și viitorul. Cunosc echipa CFR-ului, doar nu am antrenat în Bundesliga până acum, am urmărit meciurile din Liga I. Îi cunosc bine pe jucători, mai puțin pe cei nou-veniți”, a spus tehnicianul.
Cârțu a menționat că începe mandatul la CFR Cluj într-o perioadă dificilă în care echipa are de jucat două partide pe săptămână.
Debutează în Liga Campionilor
În ceea ce privește participarea în Liga Campionilor, Sorin Cârțu regretă că atacantul Cristian Bud nu a fost trecut pe lista de jucători înaintată la UEFA și în consecință nu îl poate folosi partidele care urmează. „Postura de a antrena în Liga Campionilor este ceva special, aici e crema fotbalului și a fotbaliștilor. Vom încerca să acumulăm puncte. E o grupă grea, nu plecăm de pe nu știu ce poziție favorabilă. Îmi pare rău că nu mă pot baza pe Bud, am fost surprins să aflu că el nu face parte din lotul pentru Ligă. Chiar aveam în minte imediat după ce m-am înțeles cu CFR o echipă pentru meciul cu Basel, iar Bud ar fi fost o piesă importantă. Faptul că Unirea Urziceni a făcut anul trecut opt puncte ne obligă într-un fel să îi depășim. La acest nivel e o situație și de conjunctură, mai trebuie și adversarii să-și dea vreo patru autogoluri cum s-a întâmplat cu Urziceniul”, a precizat tehnicianul.
Antrenorul Sorin Cârțu îl înlocuiește la conducerea tehnică a campioanei CFR Cluj pe italianul Andrea Mandorlini, demis după înfrângerea suferită, vineri, în partida cu Rapid (scor 0-2) în cadrul etapei a VII-a a Ligii I.