Municipiul Rădăuți a fost în weekend localitatea cu cei mai mulți motocicliști pe cap de locuitor, la cea de-a patra întrunire pusă la cale de Bukowina Motor Club (BMC), singurul club moto din Bucovina. Pe cap de locuitor la figurat, pentru că în realitate organizatorii au avut grijă să nu-i țină pe motocicliști chiar pe capul rădăuțenilor, așa că i-au adunat cu mic cu mare, care pe modele de serie, motoare sport, enduro, chopper, old timer etc., care pe renumitele Harley Davidson, la un ștrand de la ieșirea din Rădăuți spre Volovăț.
Sute de motoare, de la câteva sute de euro la unele de zeci de mii de euro și aproape o mie de pasionați ai motociclismului, veniți de peste tot din țară, și din Italia, se aflau de partea cealaltă a porților ștrandului cunoscut sub denumirea “La Piticu”.
După ce treceai de „Micuțu”, un prieten de-al organizatorilor, așa cum ne-a fost prezentat, care cu cei 2 metri și 10 centimetri înălțime și circa 160 de kilograme ale sale supraveghea intrarea pe porțile larg deschise ale ștrandului, era parcă o altă lume. Cel puțin pentru noi, “outsiderii”. Pentru cei din interior, lumea diferită era probabil de partea cealalată a porților ștrandului.
Cea mai lungă paradă de motociclete, Rădăuți-Palma
O mare de motocicliști, motociclete și corturi campate pe terenul piscinei de “La Piticu”. Chiar la intrare, pe partea stângă, a fost amenajat un salon de tatuaje, în care trei tineri îți “desenau” pe spate modelul pe care ți-l alegeai.
“Facem doar modele mici și medii, până într-un milion și jumătate (n.r.-150 de lei)”, îmi spune Andrei, unul dintre tatuatori.
În dreapta salonului de tatuaj, o parte dintre organizatori așteaptă în continuare motocicliști. “E prea cald să dăm palincă, așa că am improvizat și am luat vodcă ucrainească. Marfă bună”, mă asigură acesta.
Intrarea în “cartierul” motocicliștilor, 20 de lei de persoană.
Terasele sunt pline, iar, fundalul sonor, ce altceva decât muzică rock.
Nu e nici 12:00 încă, iar unii sunt deja K.O. de la alcool și dorm care pe unde apucă. Sau poate nu s-au trezit încă după petrecerea din noaptea precedentă…
Unii preferă să se tolănească la soare în jurul piscinei și să mai dea peste cap o bere la terasa de lângă. 2,5 lei paharul, iar fata de la dozator nu duce lipsă de clienți. La bere…
Motocicletele încep să iasă una câte una pe poarta ștrandului, iar Doni, unul dintre organizatori îmi spune că se pregătesc de paradă, cea mai lungă din țară, pe ruta Rădăuți-Palma, circa 80 de kilometri dus-întors.
Ne-am gândit că o să-i ajungem din urmă pe traseu, după ce am fotografiat parada (în jur de o sută de motociclete) chiar în timp ce trecea prin centrul Rădăuțiului, însă nici vorbă.
Cu un echipaj de poliție antemergător, ne-au lăsat mult în urmă.
I-am ajuns abia pe la Palma, unde era programat un popas de aproximativ jumătate de oră înainte de întoarcere.
„În primă fază trebuie să știi să mergi pe bicicletă”
Cătălin e din Iași și a venit împreună cu prietena sa, pentru prima oară, la întâlnirea motocicliștilor de la Rădăuți.
Pe o motocicletă BMW, ieșeanul îmi mărturisește că e încântat de organizare și că va mai reveni în zonă.
Îmi explică că nu e greu să fii motociclist și să prinzi acest microb: “Trebuie să știi să mergi pe bicicletă, așa în primă fază, după care bagi vreo 1000 de kilometri, te înveți să mergi singur, după care ușor-ușor te lipești de comunitate” .
Moto-stunt, jocuri la piscină, concerte rock și striptease
În centrul Rădăuțiului, acrobații pe motocicletă, “moto-stunt”, iar protagoniștii, câțiva motocicliști din București și Botoșani, își primesc aplauzele bine meritate de la cele câteva sute de rădăuțeni adunați de-o parte și de alta a gardurilor puse de Jadarmerie.
Mai târziu, “La Piticu”, petrecerea continuă.
Terasele sunt pline, iar pe scenă au început pregătirile înaintea concertelor rock – Bucovina, Piatra, Opt Ș’un Sfert, Toy Machines, precum și Nothing About Yesterday (N.A.Y.) din Republica Moldova, sunt trupele trecute în program.
Incluse în oferta BMC – jocuri trăsnite la piscină (trecerea peste piscină pe funie, vâslit cu camera de tractor, mers pe sub apă cu labe speciale etc.), acrobații cu avioane ușoare, precum și un show de striptease oferit de angajatele unui salon de masaj erotic din Suceava.
“Sunt oameni care trăiesc pe motocicletă și oameni care și-au luat motocicleta pentru că dă bine”
Radu și Otilia, sunt soț soție și au venit la Rădăuți, la întrunirea BMC, pe un Suzuki VX 860, tocmai din Bihor.
El e medic stomatolog, iar ea inginer chimist. Amândoi pasionați de motociclism.
Au venit cu un stand de tricouri, broderii și embleme cu tematică auto. Radu recunoaște că ideea afacerii i-a aparținut soției sale, care i-a preluat hobby-ul pentru motociclism.
“Ca peste tot, ai parte de tot felul de persoane. Oameni care sunt dedicați acestui fenomen și trăiesc pe motocicletă și oameni care și-au luat motocicleta pentru că dă bine. Ca peste tot, ai motociclistul și ai acel manelist al motocicletei”, îmi povestește Radu.
Medicul stomatolog spune că are și mașină, pentru că în viața de zi cu zi nu poate merge numai pe motocicletă, mai ales iarna.
„Consumul e mai redus decât la o mașină, deci din punctul ăsta de vedere e mai rentabil să ai o motocicletă. Devine costisitor în momentul în care îți dorești, și asta se întâmplă cu marea majoritate a motocicliștilor, să mergi din ce în ce mai mult, să vezi, să umbli, e foarte asemănător cu alcoolul, îți intră în sânge….”, râde bihoreanul.
Pe motoretă, de la 8 ani
Sandu e din Târgu Neamț și, la cei 55 de ani ai săi, e poate unul dintre cei mai în vârstă motocicliști prezenți la întrunirea de „La Piticu”.
Și pentru el e pentru prima oară când vine la Rădăuți și spune că se simte foarte bine.
A venit cu puțin timp în urmă și își montează cortul împreună cu un prieten.
„Am o Hondiță 500 CB, mă mândresc cu ea, îi liniștită, nu mă dă de pământ”, râde Sandu, povestindu-mi că e pasionat de motociclete din ’74 și că a condus prima dată la 8 ani, motoreta tatălui său.
„Motociclismul e ca și hipismul, dacă respecți motocicleta și o înțelegi nu te izbește. Nu-ți trebuie ceva anume ca să fi motociclist. Să-ți lipsească aroganța și să nu te dai mare pe motocicletă, nu știi ce te așteaptă după o curbă…”, continuă Sandu.
În ’82, îmi povestea veteranul motociclist, s-a făcut membru de partid de urgență, și a mers cu Mobra de atunci, în Polonia și Cehoslovacia.
După Rădăuți, plănuiește să meargă până în Italia, la Padova, unde lucrează soția sa.
A avut 25 de motociclete, de la Java 125, de câteva sute de lei, la Harley Davidson de 35.000 de euro
Alexandru Scheul (51 de ani) e unul dintre cei șapte membri fondatori ai Bukowina Motor Club, în 2006.
Proprietarul unei cunoscute fabrici de mezeluri din zona Horodnic, Sandu, cum îi zic prietenii, e un împătimit al motoarelor și, totodată, proprietarul unui Harley Davidson de aproape 35.000 de euro, cu care nu trece neobservat oriunde s-ar afla.
Pe lângă Harley-ul achiziționat de la Berlin, în 2007, care are 125 de cai putere, 260 de kilometri în bord și ajunge de la 0 la 160 de km/oră în 7 secunde, Sandu mărturisește că deține și un Suzuki și două Yamaha, precum și o Honda CX 500 fabricată în 1982, motocicletă adusă din Franța și care a aparținut inițial lui Nicu Ceaușescu.
„Pe primul loc e afacerea, că de acolo îmi întrețin pasiunea, nu?!”, îmi răspunde râzând la întrebarea ce este mai important pentru el, hobbyul său, care l-a făcut să adune și circa 240 de machete de motociclete, ale tuturor modelelor, sau afacerea care l-a propulsat în topul celor mai bogați oameni din județ.
A avut până în prezent 25 de motociclete și, până să ajungă la Harley Davidson, a pornit cu o Java de 125, pe care a dat câteva sute de lei la vremea respectivă.
„Prin clasa a III-a umblam cu motoreta Carpați. Tata ne-a imprimat la toți cei trei frați acest hobby. Cea mai bună motocicletă e aia pe care o ai. Cu motocicleta am făcut de trei ori turul țărilor socialiste pe vremea lui Ceaușescu, Rusia – Polonia – RDG – Ceohoslovacia – Ungaria și înapoi. Cu motociclete de astea mai moderne am mers prin Germania, Spania, Italia… I-am dat și cu 220 (n.r. kilometri la oră) cel mai mult, pe porțiuni scurte. Am avut și accidente, însă, din fericire, nu grave”, susține omul de afaceri, a cărui singură avere în 1989 era o garsonieră în Rădăuți.
„Acum sunt și sponsor și organizator și participant. E scump totuși să organizezi așa ceva, 50 de milioane (n.r. lei vechi) locația, 60 de milioane scena, încă vreo 60 formațiile… e costisitor”, mărturisește Alexandru Scheul, care susține totuși că va încerca să țină întrunirile BMC de la Rădăuți, cât mai mulți ani la rând.
„Nu fără număr, că e expresia altora asta”, râde și pleacă să pregătească concursurile de la piscină.
Bukowina Motor Club, fondat acum patru ani
„Bukowina Motor Club (BMC) a luat ființă în august 2006 și este singurul club moto din Bucovina. A fost fondat în Rădăuți, de șapte membri, iar în momentul de față numărul acestora depășește 30. Numele clubului arată în mod simplu locația și natura acestuia, iar numele “Bukowina” a fost ales după denumirea originală a acestei zone.
Clubul este deschis tuturor celor care se simt cu sufletul în Bucovina, sunt motocicliști (indiferent dacă sunt îndrăgostiți de speed, enduro, chopper, old timer, tourer …), ne împărtășesc modul nostru de a fi și îl reprezintă într-o maniera respectabilă. Activitățile pe care ne-am propus să le facem împreună sunt diverse și includ plimbări cu motocicletele, achiziționarea de echipamente și motociclete, suport și ajutor în cazul excursiilor, organizarea de evenimente motociclistice publice, petreceri sau o simplă bere împreună.
Însemnele BMC au fost create având la bază stema originală a Bucovinei” – prezentare www.bukowinamc.ro.
Pe două roți
“Cartierul” motocicliștilor, la Rădăuți
