„Cartierul general” al Campaniei ecologice „Let’s do it România! Curățenie în toată țara. Într-o singură zi!”, stabilit pentru ziua de sâmbătă, 25 septembrie, va fi Iulius Mall Suceava.
Cei care doresc să-și arate grija față de mediul înconjurător pot să se prezinte, sâmbătă, la Iulius Mall, începând cu ora 10:00.
Organizatorii le recomandă voluntarilor să se îmbrace adecvat condițiilor meteo. Rolele de saci și mănușile de unică folosință vor fi împărțite voluntarilor de organizatori.
Voluntarii se pot înscrie pe www.letsdoitromania.ro sau direct la Iulius Mall Suceava.
Deviza campaniei ecologice este „Pentru ca România să fie din ce în ce mai curată, este nevoie și de ajutorul tău!”.