Peste 1200 de familii din cartierul sucevean Burdujeni Sat au de ieri acces la rețelele de apă potabilă și canalizare, ca urmare a unei investiții ISPA începută din 2008.
Sistemul de umplere a rezervorului de 500 de metri cubi care alimentează locuințele de pe 27 de străzi a fost pornit de primarul Sucevei, Ion Lungu, împreună cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, marcând momentul în care un cartier mare al Sucevei a fost conectat la civilizație, prin racordarea sa la apă potabilă și canalizare.
Inaugurarea noului rezervor de apă potabilă, construit în întregime prin proiectul ISPA, a avut loc ieri dimineață, în prezența unui sobor de preoți, care au sfințit locul, a reprezentanților ACET, ai Primăriei Suceava, dar și ai constructorului, TMUCB Iași.
“Dacă în 2008 porneam proiectul ISPA tot de aici, din Burdujeni Sat, după doi ani inaugurăm primul rezervor construit integral pe proiectul ISPA, care asigură alimentarea cu apă a cartierului Burdujeni Sat.
Este vorba de un rezervor de 500 de metri cubi și o stație de clorinare automată.
Apa vine din sursa de la Berchișești, i se face analiza automat, iar în măsura în care nu are parametrii corespunzători, stația de clorinare intră în funcțiune și reglează parametrii. Această stație funcționează pe două componente –prin forța gravitațională, pentru partea de jos a cartierului Burdujeni Sat, iar pentru partea de sus, apa ajunge la case cu ajutorul pompelor”, a declarat primarul Ion Lungu, după ce a apăsat butonul de pornire a instalației de pompare a apelor în cartierul Burdujeni Sat.
Împreună cu directorul societății de furnizare a serviciilor de apă și canalizare din județ, Ștefan Groza, Lungu a mers în casa unui gospodar din Burdujeni Sat, Ilie Șpac, pentru a bea din apa de Berchișești care curge acum la robinet.
“Este o apă de calitate, foarte curată și bună. Mulți din țară ne invidiază pentru că avem o apă atât de bună”, a spus Ion Lungu, după ce a servit un pahar de apă în casa gospodarului.
Rețelele de apă și canalizare, extinse la alți 25.000 de suceveni
Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a ținut să anunțe continuarea lucrărilor ISPA din Suceava și extinderea lor la nivel județean, printr-un proiect de 120 de milioane de euro care va demara de anul viitor.
“Un vis al celor din Burdujeni, de a bea apă din Moldova, o apă mai bună, s-a împlinit, datorită primarului Ion Lungu. Pentru anul viitor am pregătit marele program de 120 de milioane de euro, din care 30 de milioane de euro vor fi alocați aglomerării urbane Suceava, care include și Salcea.
Avem în vedere reabilitarea a 75 de puțuri de captare de la Berchișești și extinderea rețelelor de apă cu 56 km și canalizare 36 km.
Efortul pe care îl facem va fi uriaș, pentru că vor fi 25.000 de beneficiari la canalizare și 20.000 de familii la apă”, a declarat Gheorghe Flutur.
Gaz metan și străzi asfaltate
Conducerea administrației locale a precizat că eforturile de transformare a cartierului Burdujeni Sat într-un cartier modern nu se opresc aici, pentru că se dorește în continuare aducerea gazului metan, precum și asfaltarea străzilor, care sunt acoperite doar cu balast.
“Avem încă de lucru în Burdujeni Sat. Avem o problemă pe care sper să o rezolvăm cu ajutorul deputaților Ioan Bălan și Orest Onofrei, care, din păcate, nu au putut fi prezenți aici, dar ne sprijină în intențiile noastre de a aduce gazul metan în această zonă. Este un lucru paradoxal – avem bani în cont, dar nu putem aduce gazul pentru că suntem obligați să facem o investiție din bani publici și să o transferăm gratuit la un operator privat, E.ON Gaz, ceea ce nu este permis.
Sper să se rezolve acest lucru cât mai repede și până la sfârșitul mandatului să aducem gazul metan și în Burdujeni Sat. De asemeni, ne dorim să asfaltăm toate străzile din Burdujeni Sat, care, deși i se spune sat, este un cartier rezidențial al Sucevei și vom face tot posibilul să îl aducem la același standard de civilizație ca și celelalte cartiere”, a adăugat primarul Sucevei.
Prin proiectul ISPA, în Burdujeni Sat au fost extinse rețelele de apă potabilă pe o distanță de 23 de kilometri, pe un număr de 27 de străzi, fiind branșate până acum peste 1200 de locuințe.
Realizare
Cartierul Burdujeni Sat, racordat de ieri la apă potabilă și canalizare
