„Cartel Alfa” recomandă Guvenrului aplicarea a 20 de priorități pentru politica energetică și consideră că o politică energetică eficientă trebuie să se bazeze pe o strategie de eficientizare a resurselor energetice, care să aibă ca scop principal reducerea consumului cu până la 20%, până în 2020.
Consiliul Europei are pe agendă, pentru 4 februarie, discutarea și adoptarea strategiei energetice a Europei pentru perioada 2011-2020. În acest context Confederația „Cartel Alfa” susține și subscrie la punctele de vedere exprimate de Confederația Europeană a Sindicatelor (ETUC), de Federația Europeana a Metalurgiștilor (EMF) de Federația Europeană a Sindicatelor din Serviciile Publice (EPSU) și de Federația Europeană a Lucrătorilor din Industriile minieră, chimică și energie, care se tem că unele dintre deciziile care urmează a se lua și care se referă la strategia energetică de perspectivă a Europei vor fi mult diferite față de așteptări, potrivit unui comunicat de vineri al confederației.
„Aceste obiective nu se pot realiza fără o preocupare reală pentru dezvoltarea gradului de ocupare al forței de muncă și în absența unor noi surse de finanțare, cum ar fi eurobonduri sau o taxă pe tranzacțiile financiare, dar aceaste alternative nu se regăsesc printre obiectivele urmărite. Consiliul Europei pare interesat să continue politicile de austeritate, implementate în contextul crizei economice”, potrivit sursei citate.
Confederației Europeană a Sindicatelor, Federația Europeană a Metalurgiștilor, Federația Europeană a Sindicatelor din Serviciile Publice și Federația Europeană a Lucrătorilor din Industriile minieră, chimică și energie, îndeamnă guvernele Uniunii Europene să profite de contextul dezbaterii privind strategia energetică și să pună în aplicare cele 20 de priorități pentru politică energetică din Uniunea Europeană, până în 2020.
„Cartel Alfa” îndeamnă Guvernul României să aplice cele 20 de priorități, necesare, mai ales în această situație. Aceste măsuri sunt elaborarea unui pact de solidaritate europeană la capitolul energie, garantarea unei aprovizionări sigure cu energie, crearea unei Agenții Europene a Energiei pentru promovarea unor politici comune de interes general, cu scopul îmbunătățirii reglementărilor pe piața energiei, asigurarea faptului că facturile la energie ar trebui să reflecte doar prețul și o rată echitabilă de rentabilitate, nu un profit excesiv.
Alte priorități se referă la protejarea consumatorilor vulnerabili cu venituri mici și mijlocii, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin intermediul politicilor de energie regenerabilă, stabilirea surselor de finanțare, integrarea criteriilor sociale și de mediu în contractele de achiziții publice pentru infrastructura energetică, modernizarea rețelelor, pentru a promova economia de energie, creșterea eficienței energetice în industrie și reducerea cu cel puțin 20% în următorii zece ani a consumului pentru fiecare stat membru, stabilirea unui program de încurajare a investițiilor care promovează emisii reduse de carbon, renovarea locuințelor, furnizarea de mijloace de transport accesibile publicului.
Tot ca priorități „Cartel Alfa” recomandă diversificarea surselor de energie, prin dezvoltarea energiilor regenerabile, o mai bună coordonare a unităților de transport și a sistemelor de producție și de distribuție, crearea de locuri de muncă noi și de calitate, trecerea către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, consultarea permanentă a partenerilor sociali cu privire la impactul social și economic al politicilor privind schimbările climatice, promovarea drepturilor omului, a drepturilor sindicale și a democrației atunci când se stabilesc planurile de perspectivă, asigurarea unui standart de sănătate ridicat și a securității în sectorul energetic pentru a proteja lucrătorii și cetățenii.