Incompetența guvernanților și incapacitatea acestora de a înțelege și aplica mecanismele economice a dus la ratarea țintei de inflație, susține CNS Cartel Alfa, după ce ministrul Economiei a respins, luni, solicitarea sindicatelor pentru creșterea salariului minim, din cauza ratării acestei ținte.
Reprezentanții CNS Cartel Alfa spun, într-un comunicat de marți, că nu înteleg de ce așteaptă ministrul Economiei, Varujan Vosganian, un protocol din partea patronatelor și sindicatelor, întrucât acesta ar conține ceea ce este deja afișat public de către Institutul Național de Statistică.
„Productivitatea muncii a crescut cu 17 la sută (aprilie 2008, raportat la aprilie 2007), iar pe primele patru luni ale anului curent a crescut cu 10,7 la sută, raportat la primele patru luni ale anului trecut. Practic, din același motiv – incompetența guvernanților și incapacitatea acestora de a înțelege și aplica mecanismele economice – a fost ratat al treilea indicator de performanță, inflația. Altfel spus, în timp ce salariații și-au făcut treaba, prin creșterea celor doi indicatori, productivitatea și PIB-ul, guvernul nu și-a făcut-o pe a sa”, se arată în comunicat.
Cartel Alfa acuză Guvernul că în loc să aprobe mărirea salariului minim, pentru a compensa creșterile de prețuri pentru categoriile de salariați cel mai puternic afectate, le „penalizează”.
„Nu ni se pare corect ca salariații cei mai săraci să fie cei sacrificați datorită lipsei de responsabilitate și incapacității Guvernului de a promova mecanismele necesare pentru a ține rata inflației în parametri. Nu mărirea salariului minim cu 40 de lei este generatoare de inflație”, susține Cartel Alfa.
Potrivit sindicaliștilor, recentele afirmații ale ministrului Economiei – care, imediat după ce a anunțat depășirea cu 8 la sută a încasărilor la buget, a motivat refuzul de a mări salariul minim prin lipsa fondurilor – dau „adevărata măsură a unui guvern incompetent și răuvoitor”.
„Înțelegem că anumiți miniștri au aptitudini poetice, însă, oricât de talentați în domenii artistice ar fi, faptul că un ministru nu cunoaște legea nici după trei ani și jumătate de guvernare este un lucru deosebit de grav. Mai mult decât atât, faptul că un ministru al economiei nu știe să citească și să interpreteze datele statistice publicate de Institutul Național de Statistică, este un lucru nu doar grav, ci extrem de jenant pentru guvernul pe care îl reprezintă”, se mai arată în comunicat.
CNS Cartel Alfa atrage atenția asupra faptului că urmările acestei atitudini a Guvernului față de angajamentele pe care și le-a luat vor fi declanșarea unor conflicte de muncă și ale unor acțiuni sindicale ample, ale căror consecințe economice vor fi exclusiv în responsabilitatea executivului.
Ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, a declarat, luni, că respinge solicitarea sindicatelor privind creșterea salariului minim pe economiei la 540 lei, deoarece nu au fost îndeplinite criteriile privind ținta de inflație și productivitatea muncii.
Premierul Tăriceanu a declarat la rândul său, săptămâna trecută, că majorarea salariului minim nu este oportună în acest moment și ar reprezenta o decizie iresponabilă și contraproductivă cu efecte inflaționiste.
Șeful Guvernului a amintit că hotărârea de guvern de la sfârșitul anului trecut precizează clar că salariul minim poate fi majorat la 540 lei de la 1 iulie în funcție de anumite condiții, respectiv evoluția creșterii economice, a productivității muncii și a inflației, și a făcut apel către sindicate pentru a înțelege că politica salarială trebuie corelată cu indicatorii economici.
În urma declarației premierului, liderii sindicali au anunțat că nu mai doresc majorarea salariului minim de la 500 la 540 de lei, ci la 600 de lei, începând cu 1 iulie.