Cartel Alfa îi cere ministrului Ludovic Orban să asigure condițiile pentru desfășurarea dialogului social la nivelul Ministerului Transporturilor și să respecte legislația privind analizarea proiectelor de acte normative în cadrul Comisiilor de dialog social.
Cartel Alfa a trimis, vineri, o scrisoare deschisă ministrului Transporturilor, Ludovic Orban, prin care își exprimă „nemulțumirea asupra lipsei de seriozitate” cu care este tratată Comisia de Dialog Social a Ministerului Transporturilor.
Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, precizează în scrisoarea trimisă ministrului Orban că ședința din luna iulie a Comisiei a fost convocată pe data de 28, la Sinaia, fiind ulterior contramandată fără ca participanții să fie anunțați, unii dintre aceștia mergând la Sinaia și aflând abia acolo că întâlnirea nu va mai avea loc.
Ultima ședința a fost convocată în data de 28 august 2008, la ora 10, la Ministerul Transporturilor, potrivit lui Hossu.
„La ora 10.30, Comisia a fost anunțată că președintele acesteia, domnul secretar de stat Barna Tanczos, se află la o ședință cu staff-ul de la Petrom și că urmează să mai întârzie. În aceste condiții membrii Comisiei au părăsit sala, protestând în legătură cu situația creată”, arată Bogdan Hossu în scrisoarea deschisă.
Sindicaliștii susțin că, din cauza contramandării ședințelor, s-a acumulat un volum substanțial de documente care trebuie analizate, numai la ședința din august materialul fiind de 800 de pagini, „fapt care face ca activitatea Comisiei să devină pur formală”.
„Sunt foarte multe acte normative promovate de Ministerul Transporturilor ținute mult timp și ferite de discuția cu partenerii sociali, astfel încât aceștia din urmă sunt puși în situația de a nu avea efectiv timpul și posibilitatea de a le consulta și a face observații”, se arată în aceeași scrisoare.