„Cartel Alfa”: Guvernul să respecte deciziile definitive și irevocabile ale puterii judecătorești



„Cartel Alfa” și Federația Educației Naționale cer premierului Emil Boc să respecte legislația în vigoare, să nu intervină asupra aplicării unor decizii definitive și irevocabile ale puterii judecătorești și să stabilească o întâlnire pentru rezvolvarea problemelor profesorilor.
Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” arată, vineri, într-un comunicat de presă, că la sediul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) a avut loc, joi, ședința Comisiei de Dialog Social, la solicitarea ministrului Daniel Funeriu.
„Menționăm că, anterior acestei înâlniri, FEN și «Cartel Alfa» au cerut premierului Emil Boc o întâlnire de urgență pentru rezolvarea problemelor privind neplata salariilor prin nepunerea în execuție a hotărârilor judecătorești definitive, executorii și irevocabile, acolo unde acestea existau. Întâlnirea a avut ca scop găsirea unei soluții de uniformizare a salariilor din învățământ”, au precizat reprezentanții confederației sindicale.
Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a propus ca această uniformizare să se facă în baza salariilor actuale, neținându-se cont de prevederile hotărârilor judecătorești privind recalcularea sau reîncadrarea în conformitate cu prevederile Legii 221/2008, însă sindicaliștii au spus că o asemenea propunere nu poate fi acceptată întrucât s-ar încălca principiul separării puterilor în stat și că, în această situație, membrii de sindicat vor avea de pierdut.
„S-a constatat însă că măsura propusă de ministru poate fi aplicată, dar la pachet cu o ordonanță de urgență în conformitate cu care să se realizeze uniformizarea salariilor generalizându-se aplicarea Legii 221/2008 în integritatea ei. Aceasta se poate realiza ținându-se cont de precedentul creat în 2004, când o situație similară a fost rezolvată în conformitate cu propunerea FEN”, se arată în comunicat.
Consecința acestei măsuri ar fi aceea că, începând cu 1 ianuarie 2012, toți salariații, indiferent dacă au sau nu hotărâri judecătorești, ar urma să primească creșterea salarială prevăzută de Legea 221/2008 din momentul promulgării acesteia și până în momentul în care Legea 284/2010 privind salarizarea unitară „ar produce efecte în integritatea ei”, au precizat reprezentanții conefderației sindicale.
De asemenea, FEN a cerut în întâlnirea cu ministrul Educației plata diferențelor salariale din octombrie 2008 până în prezent atât pentru persoanele care au câștigat cât și pentru cele care încă nu au câștigat.
„Aceasta deoarece, așa cum s-a și demonstrat prin hotărâri judecătorești, toate încercările Guvernului de a stopa aplicarea legii 221/2008 au fost neconstituționale”, a precizat sursa citată.
Ministrul Daniel Funeriu i-a anunțat pe cei prezenți la întâlnire, după o discuție telefonică cu premierul, că acesta este de acord cu propunerea FEN, solicitând în același timp ca aceasta să se întâmple după ce Înalta Curte de Casație și Justiție se va pronunța pe recursul în interesul legii promovat de procurorul general Codruța Kovesi.
Reprezentantul FEN nu a putut fi de acord cu această propunere, întrucât decizia Înaltei Curți este irelevantă față de solicitarea federației.
„Toate acestea pentru ca, în cele din urmă, premierul Emil Boc să anunțe la finalul ședinței de Guvern că va promova în Parlament, posibil prin angajarea răspunderii, un proiect de act normativ care să plafoneze majorarea salariilor pentru profesori, dar cu totul pe dos, astfel încât cei care au câștigat în instanță majorarea salariilor să nu beneficieze de aceste sume și să rămână cu salarii egale cu ale celorlalți profesori”, aau mai arătat reprezentanții confederației „Cartel Alfa”.
Confederația „Cartel Alfa” și FEN îi cer din nou premierului să stabilească o întrevedere cu sindicaliștii, pentru rezolvarea situației profesorilor.
Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hancescu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX că este catastrofal ce face Guvernul prin anularea plății sumelor câștigate în instanță, subliniind că respectarea deciziilor judecătorești nu ar fi destabilizat economia.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ arăta, joi, în urma propunerii privind plafonarea salariilor cadrelor didactice, că se va adresa forurilor internaționale și cerea demisia premierului Emil Boc și a ministrului Educației, Daniel Funeriu, „pentru iresponsabilitatea de care dau dovadă”.
FSLI preciza că sunt 7.000 de hotărâri judecătorești irevocabile pentru reîncadrare potrivit Legii 221/2008 și peste 50.000 de procese pe rol, iar nerecunoașterea acestor reîncadrări pe posturi și a majorărilor salariale obținute prin hotărâri irevocabile reprezintă o nerespectare a rolului pe care îl are un cadru didactic în educație.
Guvernul va îngheța până la sfârșitul acestui an salariile profesorilor care au câștigat în instanță majorări salariale, la un nivel plafonat la remunerația din luna ianuarie, și va interzice acordarea de noi drepturi salariale prin contracte colective sau individuale de muncă, sub sancțiuni penale.
Documentul pregătit de Guvern sub forma unui proiect de lege privind salarizarea în acest an a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, obținut de MEDIAFAX, conține anexe detaliate privind salariile brute de încadrare pentru toate cadrele didactice și întregul personal auxiliar din învățământul universitar și cel preuniversitar și prevede în mod distinct că acestea vor fi menținute până la 31 decembrie 2011.
„Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederile legii”, se arată în actul normativ.
Documentul stabilește totodată că personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ nu va primi sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 și nici prime de vacanță, tichete de masă, tichete-cadou și indemnizații la ieșirea la pensie, precum și că munca suplimentară va fi compensată numai cu timp liber.