Guvernul ar putea modifica Legea dialogului social printr-o ordonanță de urgență și nu ar trebui să mai dialogheze pe acest subiect cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, întrucât aceste instituții au alte atribuții, a declarat, marți, vicepreședintele „Cartel Alfa” Petru Dandea.
Vicepreședintele Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa” a spus că Legea dialogului social nu a fost modificată deoarece Guvernul a decis să ceară și un punct de vedere de la Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială (BM), iar răspunsul primit nu a reușit să clarifice nimic, ci a încurcat și mai mult lucrurile.
Potrivit sindicaliștilor, răspunsul a fost trimis în urmă cu aproximativ trei săptămâni și nu este unul punctual, recomandându-se doar o politică prudentă și o atenție deosebită.
„Credem că Guvernul nu ar mai trebui să dialogheze cu FMI și Banca Mondială, pentru că aceste instituții au alte atribuții”, a spus Dandea.
Reprezentanții „Cartel Alfa” cred că Guvernul ar putea să dea o ordonanță de urgență pentru modificarea rapidă a Legii dialogului social, cu condiția ca modificările propuse să fie agreate de sindicate și patronate.
Sindicaliștii spun că în lipsa unei modificări legislative, negocierea contractelor colective de muncă este imposibilă.
Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” va organiza miercuri acțiuni de pichetare în toată țara, pentru a susține o acțiune europeană care militează pentru păstrarea locurilor de muncă și deblocarea negocierilor colective.
Potrivit reprezentanților confederației sindicale, la nivel național vor fi aproximativ 5.000 de manifestanți, iar mesajul principal pe care aceștia îl vor transmite va fi necesitatea modificării Legii Dialogului Social, pentru ca negocierile colective să poată avea loc, iar numărul contractelor colective să crească.
Guvernul a propus FMI dublarea limitei maxime de valabilitate a unui contract colectiv de muncă, posibilitatea prelungirii acestui contract de mai multe ori decât o singură dată și eliminarea interdicției ca în contracte să fie incluse alte drepturi în bani și natură decât cele din legea în vigoare.
În același timp, conform propunerilor Guvernului către FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială obținute de MEDIAFAX, prelungirea contractului colectiv de muncă nu va mai fi limitată la cel mult 12 luni, extinderea urmând să fie posibilă de câte ori părțile, respectiv societatea și sindicatele, convin asupra acestui lucru și pe o durată cel mult egală cu durata inițială a contractului.
Propunerile modifică forma actuală a Legii dialogului social și au fost primite din partea mai multor organizații sindicale și patronale.
În primăvara anului trecut, Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament pentru Legea dialogului social, anunțând la acea dată că astfel contractul colectiv de muncă la nivel național își încetează existența, iar salarii mai mari decât salariul minim garantat în plată aprobat de Guvern vor putea fi negociate doar la nivel de unitate, liderii sindicali naționali pierzând astfel „obiectul muncii” legat de semnarea contractului colectiv la nivel național.
Guvernul, condus atunci de Emil Boc (PDL), arăta că este nevoie de o lege a dialogului social „de dreapta”, după modificarea Codului Muncii.
Noul Executiv USL a transmis însă FMI o serie de propuneri de modificare a Codului de Dialog Social, care flexibilizează regulile de încheiere a contractului colectiv de muncă.
Astfel, conform propunerii, contractul colectiv de muncă va fi încheiat pe o perioadă determinată, care nu poate fi mai mică de 12 luni și mai mare de 48 luni, iar părțile pot hotărî prelungirea aplicării contractului pe o durată cel mult egală cu durata inițială.
Legislația actuală stabilește că un contract colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată, care nu poate fi mai mică de 12 luni și mai mare de 24 luni, iar părțile pot hotărî prelungirea aplicării o singură dată, cu cel mult 12 luni.
În documentul obținut de MEDIAFAX se propune și abrogarea prevederii actuale care stabilește că prin contractele/acordurile colective de muncă încheiate în sectorul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi în bani și în natură, altele decât cele prevăzute de legislația în vigoare pentru categoria respectivă de personal. Este abrogată și regula conform căreia drepturile salariale din sectorul bugetar se stabilesc prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin contracte colective de muncă. În aceste condiții, în contractele colective de muncă va fi posibil să fie introduse, de exemplu, și alte sporuri salariale, care exced restricțiile legale actuale.
Prin legea salarizării unitare în sectorul bugetar, adoptată în 2009, sporurile nu pot depăși 30 la sută din salariul de bază.
În scrisoarea transmisă instituțiilor financiare internaționale de către ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, se arăta că propunerile au fost primite de la o parte dintre partenerii sociali reprezentativi la nivel național, pe baza criticilor formulate de experții Organizației Internaționale a Muncii, și urmăresc „restabilirea echilibrului între drepturile și obligațiile partenerilor sociali”.
„Prezentul act normativ, în speță Legea 62/2011 privind dialogul social, a dus la crearea unui dezechilibru între drepturile și obligațiile partenerilor sociali, dezechilibru care a determinat o creștere a tensiunii în raporturile dintre cele două părți, însoțită de o tendință marcată de acutizare a conflictelor. Amintim cazul sectorului educație, unde cadrul legislativ actual nu permite încheierea unui contract colectiv de muncă, și cazul spitalelor unde nu se pot constitui grupurile de unități în vederea demarării negocierilor colective; evoluția reprezentativității confederațiilor sindicale și patronale – de la apariția Legii 62/2011, 4 dintre cele 13 confederații patronale și-au pierdut reprezentativitatea în timp ce confederațiile sindicale și-au menținut-o; scăderea drastică a numărului de contracte colective de munca încheiate la nivel de unitate și neîncheierea niciunui contract colectiv de muncă la nivel de ramură, blocarea activității Consiliului Economic și Social, refuzul fundamentat al Băncii Naționale a României de a face parte din Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social”, se arăta în scrisoare.