„Cartel Alfa” cere, printr-o scrisoare deschisă, premierului și președinților celor două Camere ale Parlamentului să ratifice Convenția Organizației Națiunilor Unite privind protecția drepturilor migranților și a familiilor lor, în condițiile în care aceștia sunt grav afectați de criza economică.
Ziua de 18 decembrie este marcată în calendarul ONU ca fiind Ziua Internațională a migranților, context în care Confederația „Cartel Alfa” denunță abuzurile și violarea drepturilor lucrătorilor migranți la noi și oriunde în lume, se arată într-un comunicat de miercuri al organizației sindicale.
Criza economică actuală și deteriorarea gravă a pieței muncii i-a afectat grav pe lucrătorii migranți care sunt printre categoriile cele mai puțin protejate, iar în acest context, „Cartel Alfa” cere ratificarea Convenției Națiunilor Unite pentru protecția drepturilor lucrătorilor migranți și a familiilor lor.
„Lucrătorii migranți sunt sistematic ținta atacurilor rasiste și xenofobe în țările în care trăiesc, astfel că este mai mult ca niciodată necesară protecția lor în țările în care muncesc. Confederația «Cartel Alfa» denunță, în acest context, rolul agenților de recrutare de forță de muncă, care operează într-un vid juridic total, de cele mai multe ori beneficiind de complicitatea guvernelor statelor de origine. «Cartel Alfa» consideră că este inacceptabil ca industria să recruteze lucrători ca și cum ar cumpăra o marfă”, scriu reprezentanții confederației în scrisoarea deschisă.
Ziua Internațională a lucrătorilor migranți este un context foarte bun pentru mișcarea sindicală de a reitera faptul că drepturile migranților trebuie respectate, în condițiile în care parte din creșterea economică și dezvoltarea unei țări depinde de această forță de muncă ieftină, mai ales în sănătate, construcții și agricultură.
„Lucrătorii migranți trebuie tratați ca ceea ce sunt – oameni, care au un rol în societate și care sunt implicați în procesul de creștere economică atât în țara de origine, cât și în țara de destinație”, precizează confederația sindicală.
„Cartel Alfa” face apel la structurile gurvernamentale să acorde locul cuvenit și protecția de care au nevoie lucrătorii migranți. Dialogul între țara de destinație și țara de origine este esențial, dar important este modul în care fiecare țară în parte înțelege să apere și să protejeze drepturile fiecărui migrant în parte.
În acest context, reprezentanții „Cartel Alfa” susțin necesitatea ratificării Convenției Națiunilor Unite de către țările de destinație, pentru protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a familiilor lor.