„Cartea tibetană a morților”



„Cartea tibetană a morților”
„Cartea tibetană a morților”

„Cartea tibetană a morților” este un text ezoteric, straniu, profund, tulburător, însă pe care am fi tentați să-l catalogăm, cu optica noastră de europeni, ca fiind lipsit de credibilitate și de-o îndrăzneală fără margini.
Sentimentul de desacralizare a morții
Cine poate lua o scriere care ne prezintă, cu lux de amănunte, ceea ce se petrece după moarte mai în serios decât ca pe-o fabulă bine scrisă și-atât?
Cu toate acestea, în măsura în care a pătruns până acum la noi, prin traduceri în limbile de largă circulație, dar mai ales în Occident, „Cartea tibetană a morților” se bucură de o mare audiență și aceasta nu numai datorită valențelor poetice deosebite ale scriiturii.
Este vorba aici de un fenomen psiho-social mult mai complex și mai dramatic, de pierdere a sentimentului religios, manifestându-se în special, așa cum afirma Mircea Eliade, printr-un sentiment de desacralizare a morții.
Textul cel mai direct aplecat asupra fenomenului morții
Forța scrierilor sacre orientale, cu impact determinant asupra conștiinței europeanului nerefractar la ineditul lor, consta tocmai în revalorizarea actului morții, în soluțiile ontologice oferite, în depășirea gândirii conceptuale, care, în general, se oprește epuizată în fața actului suprem al existenței și în utilizarea rezultatelor concrete obținute prin tehnicile specifice de interiorizare și meditație.
În seria acestor scrieri, „Cartea tibetană a morților” este textul cel mai direct aplecat asupra fenomenului morții, ca aplicație fidelă a doctrinei buddhismului tantric tibetan.
Cartea are și un caracter ezoteric
În același timp, cartea are și un caracter ezoteric. Prin însăși modalitatea ei ritualică de utilizare, aceea de a fi citită de un inițiat la căpătâiul defunctului obisnuit, fără antecedente religioase, are oarecum un caracter popular și accesibil.
Însă aceasta nu cu prețul simplificării mutilante a preceptelor doctrinale și a simbolisticii, ci mai degrabă printr-o inegalabilă măiestrie a metaforelor, comparațiilor, sugestiilor, în general prin caracterul puternic vizualizant al stilului care dă stranietatea și adâncimea umană a textului.
Sursa: www.cartespirituala.ro