Democrat-liberalii suceveni au depus sâmbătă la Prefectură documentul intitulat ”Cartea minciunilor USL”, care cuprinde bilanțul a doi ani de guvernare a Uniunii Social Democrate. Acțiunea, care s-a desfășurat simultan în toate județele din țară, a fost precedată de un marș la care au participat peste 100 de democrat-liberali suceveni dotați cu pancarte cu mesaje antiguvernamentale.
Președintele Organizației Județene a PDL, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat că documentul face bilanțul minciunilor USL pe fiecare domeniu, concluzia fiind aceea că de toate promisiunile făcute românilor s-a ales praful.
„PDL a făcut bilanțul Guvernării USL pentru că Ponta și Antonescu se comportă acum de parcă ar fi fost adversari politici dintotdeauna. PDL le transmite lui Ponta și Antonescu că nu pot să șteargă cu buretele toate relele pe care le-au făcut României timp de doi ani, cât au fost la putere, și încă un an înainte de asta. Ponta crede că un Guvern nou îi face pe el și pe PSD mai curați și mai uscați, iar Antonescu se comportă de parcă simpla afirmație că este în opoziție șterge tot răul pe care l-a făcut României. Ponta și Antonescu trebuie să știe că minciunile pe care le-au servit cetățenilor acestei țări nu dispar și nu se uită. Vor plăti pentru faptul că au înșelat românii și pentru doi ani de scandal, incompetență și promisiuni neonorate”, a spus Flutur. El crede că această ”Carte a minciunilor USL” trebuie să fie un manual pentru orice cetățean, un manual despre cum să nu se mai lase înșelați de promisiuni populiste, minciuni și manipulări.
Flutur: PSD și PNL au reușit să arate că se poate mai rău decât în regimurile Iliescu și Năstase
Flutur a arătat că în 22 de luni de guvernare, PSD și PNL au introdus 35 de noi taxe și impozite, luând trei miliarde de lei din buzunarele românilor și ale agenților economici. ”Când se pregătea să vină la putere, USL nu a promis «incompetență crasă până la capăt», dar exact asta a livrat românilor. De la eșecul răsunător și dezastruos al privatizării Oltchim până la incompetența criminală demonstrată de Guvernul Ponta 2 în cazul accidentului din Apuseni, USL a demonstrat că a vrut puterea pentru interesele sale proprii și habar nu are cu cine și cum să guverneze. Ponta și Antonescu au oferit României cele mai incompetente guverne. Guvernările lui Ponta și Antonescu ne-au oferit spectacolul eșecurilor televizate: privatizarea Oltchim, privatizarea CFR Marfă, faimoasa lege a descentralizării și noua constituție, ambele aruncate la coș de Curtea Constituțională a României. Ponta și Antonescu au păstorit cea mai cinică guvernare: în timp ce se lăudau cu creștere economică, băgau mâna adânc în buzunarul românilor prin noi taxe și impozite. Victimele USL sunt România și românii. În 22 de luni nu s-a reformat nimic, nu s-a început nici un proiect, nu s-a venit cu nici o viziune legată de dezvoltarea României”, a afirmat liderul democrat-liberal. Gheorghe Flutur susține că în doi ani de guvernare, PSD și PNL au reușit să arate că se poate mai rău decât în regimurile Iliescu și Năstase. Democrat-liberalii vor ca un exemplar din această carte a minciunilor USL să ajungă și la organizațiile județene ale PSD și PNL.