Realizări

Cartea albă a guvernării PD-L în municipiul Suceava: investiții de peste 150 de milioane de euro

Primarul Ion Lungu
Primarul Ion Lungu

Organizația Municipală Suceava a PD-L lucrează la „cartea albă” a guvernării locale, document care va fi lansat la începutul anului viitor. Anunțul a fost făcut de președintele organizației, primarul Ion Lungu, la ședința Consiliului de Coordonare Local, care a avut loc sâmbătă, în sala mică a Casei de Cultură, în prezența a 230 de militanți ai partidului.
Lungu a spus că documentul va conține toate realizările din municipiul Suceava în actualul mandat. Primarul a arătat că este vorba de investiții de peste 150 de milioane de euro în infrastructura de apă, canalizare, termoficare, în drumuri, iluminat public, ruta ocolitoare. „Avem 150 de milioane de euro fonduri nerambusabile atrase în acest mandat. De la cetățeni încasăm anual din taxe și impozite de aproximativ un milion de euro. Deci cele 150 de milioane de euro atrase gratuit reprezintă bugetul sucevenilor pe o perioadă de o sută de ani”, a arătat Lungu.
El a amintit de noua centrală termică a municipiului, a cărei construcție va începe anul viitor, și de eforturile pe care le face primăria pentru a menține prețul gigacaloriei livrate populației la 185 de lei.
Lungu a declarat că „Vom salva locurile de muncă de la Termica, transferând specialiștii la noua centrală. Dacă mai rămân, Doamne ferește, 50 de oameni pe afară, vă spun că nu putem sacrifica un oraș pentru a menține 50 de locuri de muncă. În ultimii șapte ani s-au alocat la Termica peste 3.000 de miliarde de lei vechi. Asta înseamnă aproximativ 70 de milioane de euro. Închipuiți-vă ce puteam face în oraș cu acești bani. Așa am reușit să nu avem probleme cu furnizarea agentului termic, în timp ce alte CET-uri, ca cele din Iași sau Giurgiu, au dat faliment”.
Liderul democrat-liberal a trecut în revistă investițiile de 15 milioane de euro în unitățile de învățământ și a amintit de sumele consistente pe care le-a alocat municipalitatea pentru modernizarea secțiilor din Spitalul Județean.
Ion Lungu nu a uitat de proiectele pe turism, cel mai important fiind proiectul de reabilitare a Cetății de Scaun sau de proiectele culturale precum construirea Centrului Tradițiilor Populare și a Centrului Cultural Bucovina.
Lungu: „O spun cu durere în suflet că cei de la Universitate nu au ieșit niciodată să mulțumească primăriei că a dat bani la handbal”
Ion Lungu a adus în prim plan acțiunile de sprijinire a unităților de cult, în special cele legate de construirea noii catedrale, arătând că în mandatul său s-au sfințit peste zece biserici.
Acesta a mai subliniat că „Am dat fonduri la sport, în special echipei de handbal. Suntem principalii finanțatori ai echipei. Am dat și în acest an zece miliarde de lei vechi, iar principalii beneficiari ca imagine au fost cei de la universitate. O spun cu durere în suflet, nu cu reproș, nu am văzut niciodată să iasă cei de la universitate să spună «mulțumim frumos Primăriei municipiului Suceava». Atunci când lucrurile merg bine la handbal, meritele sunt ale universității, iar când nu merg bine se dă vina pe primărie. Vom da bani la handbal, dar în funcție de performanță”.
Lungu a mai amintit de sistematizările rutiere care s-au făcut în municipiu și de înnoirea parcului auto al firmei locale de transport public. „Eu zic că lucrurile în Suceava merg într-o direcție foarte bună și asta se poate constata. Sigur, nu ne culcăm pe o ureche. Vin oameni care sunt plecați la muncă în străinătate în audiență la mine și spun: «Domnule primar, am venit să vă felicit, nu am fost de trei ani acasă și orașul arată foarte bine». Ce se întâmplă azi în Suceava nu s-a mai întâmplat de 60 de ani”.

Recomandări

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură

Prefectul Andronachi a anunțat că suma necesară pentru refacerea a 308 locuințe afectate de ultimele inundații este de aproape 5,66 milioane de euro

Ce s-a întâmplat cu miile de amenzi din pandemia de Covid-19, în valoare totală de peste 5 milioane de euro, aplicate de DSP Suceava