Preasfințitul Macarie Drăgoi nu-i doar slujitorul chemat să zidească ortodoxia în septentrionalele ținuturi ale Europei, în Scandinavia, unde mângâie sufletele pribegilor români, ci și omul cărții, al cuvântului scris. Îl urmează în felul său pe cel care i-a fost mentor, pe marele ierarh Bartolomeu Anania. Pe când se afla în preajma acestuia, monahul Macarie se îndeletnicea cu cercetarea și cunoașterea, din perspective noi, a istoriei românilor transilvăneni și a cronicii Bisericilor lor, cea Ortodoxă și cea Greco-Catolică. A desferecat în acel timp porți de arhive colbuite, a intrat în tainițele marilor biblioteci din cetățile ardelene, dar s-a îndreptat și spre testimoniile parohiale de pe tot întinsul Transilvaniei. Cele descoperite la capătul unor investigații răbdătoare și reflecții îndelungate i-au dat temeiu-rile încercării unei rostiri și contribuții proprii într-o chestiune de mare interes, cea a raporturilor dintre ortodocși și greco-catolici în Transilvania de după ruptura din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea (1698-1701). Subiectul, unul sensibil, se cere tratat cu cât mai multă obiectivitate, sine ira et studio, ceea ce nu-i defel ușor atunci când atâtea fire te leagă sau despart de o parte sau alta și-ți zăgăzuiesc privirea liberă și nu-i îngăduie a fi slobozită de chingile subiectivității.
Proba unei abordări senine, pătrunzătoare și cumpănite
Pe un asemenea teren accidentat, și nu lipsit de ispite, s-a avântat în urmă cu un deceniu și mai bine monahul Macarie, cel care se hotărâse să studieze această problematică într-o lucrare de doctorat la Facultatea de Teologie a Universității din Cluj-Napoca. Deși părea să pornească la drum cu povara subiectivității, părintele Macarie a făcut pe deplin în demersul său proba unei abordări senine, pătrunzătoare și cumpănite. Însăși alegerea temei, „Ortodocșii și Greco-catolicii în Transilvania (1867-1916), Convergențe și Divergențe”, demonstrează intenția dreptei măsuri. Este vorba de perioada dualismului, ce are ca bornă anul 1867, când ungurii, stăpânii Transilvaniei, au pus în operă un perfid și tenace proces de maghiarizare a românilor, exercitând presiuni greu suportabile asupra celor două Biserici românești, cele care deveniseră redute de neînfrânt în lupta pentru păstrarea identității naționale. În tot acest răstimp, de jumătate de veac, cele două Biserici, prin ierarhii lor, între ca-re se disting Andrei Șaguna și Victor Mihalyi de Apșa, au izbutit să depășească asperitățile, a-deseori contondente, și s-au așezat pe o singură baricadă, grăind aceeași limbă mai ales când era la mijloc salvarea școlilor confesionale românești, dar și în alte împrejurări nu mai puțin însemnate.
Documentare riguroasă și cuprinzătoare
Cercetătorul navighează cu dibăcie prin aceste canioane, pentru că are asupra sa vâsle puternice și în stare a birui vâltorile cele mai aprige. A parcurs o documentare riguroasă și cuprinzătoare, de multe ori inedită. Informațiile ce i-au parvenit din astfel de izvoare au stat la baza judecăților sale, a remarcilor cu valabilitate generală sau observațiilor de detaliu, dar nu mai puțin elocvente. A fost în măsură să vadă detașat cum au stat lucrurile, reliefând reflexiv luminile, dar și umbrele din ambele părți, fără de părtinire. Stilistic, autorul a optat pentru o manieră academică, adecvată, de bună seamă, unei hermeneutici echilibrate, cea mai indicată, desigur, într-o asemenea delicată întreprindere. A rezultat o teză de doctorat mărturisitoare, cum remarcă conducătorul lucrării (susținută cu succes în 2008), profesorul Alexandru Moraru. Aceasta, cu modificările și adaptările necesare, a luat forma unei cărți, tipărită în 2011 la Editura „Presa Universitară Clujeană”.
Viziune nuanțată și veridică a unei epoci frământate
Bucoavna ne propune o viziune nuanțată și veridică a unei epoci frământate, ce se înscrie prin felul de a tâlcui realitatea în paradigma marelui înaintaș, mitropolitul Ardealului Andrei Șaguna. E o pledoarie pentru găsirea resurselor învingerii vrajbei la care au fost sortiți confesional ardelenii. Se poate realiza, credea Andrei Șaguna, punct de vedere împărtășit de autor, prin puterea iubirii de neam, cea care i-a adus de atâtea ori alături pe ortodocși și greco-catolici, reușind să treacă peste diferențe ce păreau insurmontabile, în numele cauzei românești. Acestei comuniuni a dragostei de patrie i se consacră luminător părintele episcop Macarie în atât de bine-venita sa carte de mărturisire și învățătură, ce poate contribui la dialogul, de multe ori bruiat de pasionalități și chiar patimi, dintre cele două Biserici românești transilvane. E un bun exemplu de a vedea ceea ce leagă, decât ceea ce dezleagă, spre a servi interesul național, care nu și-a pierdut nici azi actualitatea și importanța în dragul și sfântul pământ al Transilvaniei.
(Grigore ILISEI, Ziarul Lumina)
