Carol-om-cinstit!

În tableta precedentă reproduceam o declarație a „Duduii” tipărită în broșura din 1928 „Memoriile Doamnei Elena Lupescu, așa cum au fost publicate de marile ziare americane”. O reiau, parțial: „Toată viața a avut să sufere din pricina firii sale cinstite…” Este vorba despre… Carol al II-lea!! Ceea ce arată că onor metresa regală era ori complet oarbă la cele ce se petreceau în juru-i (fapt exclus de conduita sa generală, de implicarea adâncă în mișmașurile guvernamentale și-n „facerea de bani”, precum și de toate datele comportamentale în relația cu Carol), ori își considera cititorii pur și simplu idioți lesne de îmbrobodit. Carol-om-cinstit – iată una dintre cele mai nerușinate gogorițe pe care hârtia a avut nefericirea să le suporte! Doar „Duduia” putea pune în circulație și susține astfel de enormitate!
Am, însă, senzația că matrapazlâcurile regale au rămas prea puțin cunoscute marelui public, poate blurate de o anume reținere și jenă: nu cumva să dăuneze prestigiului monarhiei românești prin punerea sub un prea apăsat semn al îndoielii a regalității în sine și a „democrației” interbelice – pe care unii nostalgici încă n-au ostenit s-o ofere ca model. Precauție inutilă: prestigiul imens al lui Carol I, prestația pe tron a lui Ferdinand, a reginelor, simpatia pentru Mihai n-au cum să le întunece aventurile imorale ale accidentului Carol II. Hoțiile din vremea noastră sunt niște mărunte copilării prin comparație cu isprăvile lui Carol, de departe deținătorul tuturor recordurilor mioritice ale corupției. Istoricului Ion Scurtu i-au trebuit o mulțime de file pentru a inventaria cât de cât, cifric, șirul ilegalităților comise de „apărătorul Constituției” – cum să n-o apere, când tot el a sluțit-o, desființând partidele politice (1938) și asumându-și toate prerogativele legislative și executive?
Nici „auditul” din 1941, când Curtea de Casație l-a obligat pe suveran să restituie proprietățile luate cu japca și să înapoieze statului peste un miliard de lei (desigur, Carol nu a dat niciodată vreun leu înapoi, iar despre marile valori duse în străinătate „nici nu s-a făcut vorbire”!), n-a putut lămuri până la capăt dimensiunile reale ale hoției pentru simplul motiv că… nu se mai știa de unde veniseră banii! Comisia de anchetă a descoperit lăzi bucșite cu bani „uitați” – 110 milioane „a căror proveniență nu s-a putut stabili”, 32 de milioane de dolari depuși la Chase Bank din New York, 300 de milioane de lei deturnați din fondurile alocate pentru construirea Palatului Regal ș.a.m.d. Cum-necum, din patrimoniul statului au trecut în proprietatea privată a lui Carol imobile, terenuri, lacuri, pepiniere, păduri, terenuri agricole (lista-i prea lungă, n-avem spațiu).
Am fost cu toții oripilați când am văzut mormanul de cadouri primite de Ceaușești – haine de blană, tolbe de vânătoare, tot felul de kitschuri cu moț sculptate, brodate, ajurate, tăbăcite… Iată ce daruri primea Carol de la supușii săi: un grajd cu tot cu cai de curse, un buzdugan masiv de aur („sceptrul” lui Ceașcă era doar poleit), tablouri de Grigorescu și Luchian, plachete bordate cu briliante și rubine, Regia Autonomă CFR i-a dăruit un automotor de vânătoare cu remorci-platformă și două vagoane frigorifice, alți „particulari” l-au cadorisit cu vile („Cetatea de nisip” la Techirghiol ș.a.), cu mormane de acțiuni (peste 200 de milioane numai de la Societatea „Lujani”), Cooperativa din Cotnari i-a „donat” 15 hectare de vie nobilă ș.a.m.d.
Evident, miruirea cu daruri se solda cu avantaje obținute preferențial de particularii în cauză (între ei, Malaxa, Auschnitt ș.a.) și, evident, cu „para-ndărătul”, adică, pagube în bugetul țării… Geloasă pe nurii unei actrițe mediocre din București, Lupeasca decide s-o îndepărteze de Carol. Drept pentru care este „exilată” la Paris, stabilindu-i-se o consistentă rentă viageră: românii i-au plătit până la moarte toate cheltuielile în Franța! Și tot statul plătea leafa menajerei tatălui „Duduii”, iar domiciliul metresei era păzit de o întreagă brigadă de poliție.
Interesat de motoare, Carol a cumpărat, firește, cu banii statului, nu mai puțin de 302 automobile! Întreținerea yachtului „Luceafărul” costa țara 37 de milioane anual, iar pentru vânătorile regale, Ministerul Agriculturii achita o notă de peste 10 milioane pe an, plus încă 127 de milioane pentru achiziționarea unor noi mașini de vânătoare. Toate astea în condițiile în care Casa Regală era scutită de orice taxe și impozite, primea 125 de milioane pentru întreținerea palatelor, și toate cheltuielile, de la electricitate și taxe poștale până la icre negre și șampanie, erau achitate din bugetul național. Până și țigările celor de la palate erau plătite din bani publici – peste un milion! Iar Const. Argetoianu semnala „neîncetatele transferuri (de valută, n.n.) pe care regele, prevăzător, le face în străinătate cu complicitatea ministrului de Finanțe.” Ăsta a fost „omul cinstit” Carol al II-lea!