Pacienții tratați de cancer la colon a căror alimentație este bogată în carne și grăsimi prezintă de trei ori mai multe riscuri de recidivă față de cei a căror alimentație este bogată în fructe, legume și pește, potrivit unui studiu american, transmite AFP.
Studii anterioare au scos la iveală faptul că alimentația și alți factori de viață joacă un rol important în riscul de a dezvolta un cancer.
Puține studii, însă, au măsurat influența alimentației în recidiva cancerului colorectal, indică autorii studiului apărut, miercuri, în Journal of The American Medical Association.
La studiu, realizat de cercetătorii de la Institutul de oncologie Dana-Farber din Boston, coordonat de profesorul Jeffrey Meyerhardt, au participat 1.009 de bolnavi de cancer la colon în stadiul al treilea. În acest stadiu tumoarea este deja extinsă la sistemul limfatic.
În momentul în care cercetătorii i-au rugat pe pacienți să răspundă la un chestionar legat de alimentație, aceștia fuseseră deja supuși unei intervenții chirurgicale și urmaseră chimioterapie timp de șase luni.
Medicii au identificat două mari tipuri de regim alimentar: dieta occidentală, bogată în carne roșie, grăsimi, cereale rafinate și dulciuri, și dieta „prudentă” – mediteraneană -, bogată în pește, carne de pui, legume și fructe.
Pacienții au fost monitorizați timp de 5,3 ani.
În timpul studiului, cancerul a reapărut la 324 dintre participanții la studiu. 223 dintre aceștia au decedat din cauza acestui cancer, în timp ce 28 au murit din alte cauze.
Pacienții care au adoptat dieta occidentală au prezentat de 3,3 ori mai multe riscuri de recidivă față de cei care au abordat dieta mediteraneană.
Studiu
Carnea și grăsimile triplează riscul de recidivă a cancerului la colon

