De Crăciun

Carnea nu va lipsi de pe masa săracilor Sucevei

De pe masa de Crăciun a săracilor Sucevei nu vor lipsi preparatele din carne, dulciurile și fructele. Cu două zile înainte de Crăciun, peste 600 de suceveni, care beneficiază de masă la Cantina de Ajutor Social, au primit pachetele cu alimente pentru sărbători. Acestea conțin câte un kilogram de carne tocată, un kilogram de pulpe, o jumătate de kilogram de salam, 1 litru de ulei, un kilogram de orez și unul de zahăr.
De asemenea, din pachetul de Crăciun nu lipsește cozonacul, două kilograme de portocale, 10 ouă, un pachet de unt și pâine suficientă pentru o săptămână.
Șefa Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Suceava, Narcisa Marchitan, a precizat că în ultima lună numărul beneficiarilor de mese la cantină a crescut la 623 de persoane, fiecare primind și pachetul de sărbători. Banii necesari pentru procurarea alimentelor destinate familiilor sărace provin din bugetul local al Primăriei Suceava, în baza unei alocații zilnice stabilite la nivel național pentru persoanele defavorizate social.

Recomandări

„DAR de Paște – o mână întinsă, o inimă atinsă”, campanie umanitară organizată de Parohia „Sf. Gheorghe” Burdujeni

„Împuternicite – Feminitate, credință și putere”, miercuri, la Câmpulung Moldovenesc. Invitați: Andreea Marin și prof. univ. dr. Constantin Dulcan

Comandă-ți bunătăți pentru Crăciun de la Băcănia Boierească. Preparate din carne curate, de calitate superioară