Festivalul gnostic al cârnățăriei bucovinene continuă glorios prin marile moluri ale patriei. Vacile, însă, au rămas acasă, alături de celelalte dobitoace mai mult sau mai puțin domestice, spre disperarea scriitorilor bucovineni, care se văd iarăși excluși din festivalul literar al omagierii exclusive a comunismului.
Un fost membru al elitei de atei comuniști, căzut, pe neașteptate, în naționalism și în bigotism ortodox, a ctitorit o mănăstire, înglodându-se în datorii la bănci. Sufocat de povara financiară, fostul ateu a apelat la sprijinul promis al ierarhilor locului, dar aceștia i-au dat cu tifla, îndemnându-l la jertfire întru slava lui Dumnezeu.
O șefă din sistemul asigurărilor de sănătate, care a devalizat, involuntar, bugetul județean umanitar în favoarea partidului, pârâtă de o altă poftitoare de șefie pseudo-umanitară și dată în gât de beneficiarii șmecheriilor financiare de până anțărț, devine, peste noapte, filosof, dar fără ca potlogăriile să fie livrate foamei publice de senzațional, de suferința altora și de suficiență.
Liderul scriitorilor bucovineni protestează, printr-un mesaj electronic, împotriva marginalizării scriitorilor de către o molie culturală, iar vietatea aceea decolorată, dată în patos declamativ, se jură duios-dubios că ea iubește SSB încă de pe vremea în care nu avea funcție în SSB.
Prin molurile patriei, artiștii ansamblului folcloric profesionist dârdâie, de frig, cântece străbune, cu nobilul scop de a sprijini gnostic cârnățăria bucovineană, iar judecătorii patriei anulează legile, în secvențele care îi privesc, în așa fel ca ei și ai lor, doar ei și ai lor să o ducă bine ca bugetari.
Un zevzec politic se dă rostogol, undeva, prin cuprinsul patriei, cu tot cu mașina în care se înșurubase populist și nătâng. Un alt zevzec politic, dar de dimensiuni ceapiste județene, refuză să semneze certificate medicale legale și îndreptățite. I s-a dat poporul la cherem, beneficiază din plin de acest privilegiu, dar nu-i bai, noi suntem și rămânem bucovineni, cu suman, cușmă și traistă în gât, dar și cu cârnațul și afumăturile bucovinene, bine stropite cu afinată aromată doar de cei care ne reprezintă.
O madamă doctoriță bucovineană ne asigură telegenic despre progresul indubitabil al viitorului românismului sub aura bișnițarilor de voturi din gașca generalului (O, PREA-i de tot!) făcut la apelul de noapte. Molia culturală omagiază comunismul literar, în fruntea unei găști de lăudători personali, prin pensiunile capitaliste ale județului. Scriitorimea bucovineană rămâne cu buza umflată, dar și cu mărturisirea pudică a decoloratei cu pricina: „Eu iubesc SSB!”. Artiștii ansamblului folcloric profesionist cântă, de nevoie, în frig și sub ploaie, pentru gloria cârnățăriei bucovinene, iar fostul ateu comunist, devenit ctitor de mănăstire, suferă imens doar din pricina celei de-a doua credulități.
În rest, e frig, e cenușiu și plouă. Bucovinenii dârdâie de frig și de foame prin propriile lor locuințe. Un client al politichiei județene dobândește dreptul de a pune termopane pe niște holuri culturale, după ce i se înlocuiește oferta păguboasă cu o alta, falsă, urmând să-și scoată pârleala și el, dar și partidul, prin firești recalculări. Întotdeauna, recalculările au același motiv umanitar: modernizarea accesului pentru handicapați!
Turnătoarea din sistemul de asigurare a sănătății a fost luată la ochi de către puternicii zilei și urmează să fie proscrisă (sic!). Pâinea prisosește, dar cum puțini și-o pot procura, ni se pune circ la dispoziție gratuit și din belșug. Cică va veni și Crăciun în Bucovina, taman tocmai din Bileag, ca să pună piatra de temelie a fericirii viitoare. Ștefan cel Mare, precum în poemul lui Coșbuc, se va ridica iarăși din mormântul de la Putna și va sosi, călare, în piața suceveană pentru a omagia, prin fumul de mititei și aromele îmbietoare de alcooluri fierte cu mirodenii, merituoșii ctitori ai bucovinismului de astăzi, cârnățarii.
Orașul va fi invadat de cai și de alte dobitoace politico-culturnice.
Lefurile bugetarilor rămân în stare de necesitate, ceea ce este firesc, pentru că noi, românii, nu am trăit niciodată într-o patrie, deci într-o organizare statală, ci într-o veșnică stare de necesitate, care ne-a măcinat generație cu generație.
Încet, încet, încep să urască românii România, dar României nici că-i pasă. În fond, nici nu există o Românie, există doar Iliescu, Constantinescu, Iliescu, Băsescu și haitele lor de devoratori de neam, de patrie, de istorie.
