Anchetă finalizată

Carmen Kreisel-Opaschi, avocata care a încercat să măsluiască un dosar de omor, trimisă în judecată

Avocata Carmen Cricleveț Kreisel, fostă Opaschi, trimisă în judecată
Avocata Carmen Cricleveț Kreisel, fostă Opaschi, trimisă în judecată

Ancheta procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, în cazul avocatei Carmen Cricleveț Kreisel, fostă Opaschi, s-a încheiat. Aceasta a fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență. Alături de ea mai sunt judecate alte două persoane. Este vorba de Nicușor Șargan, fost executor judecătoresc, respectiv Dumitru Dascălu, fost decan al Baroului Bota Botoșani. Cei doi sunt acuzați de comiterea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, iar procurorii au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate, sub control judiciar.
Procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumelor de 5.240 de euro și 11.000 de lei aparținând avocatei Carmen Cricleveț Kreisel, în vederea asigurării posibilității de executare a măsurii de siguranță a confiscării speciale.
„În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Suceava, cu propunere de menținere a măsurilor preventive și asigurătorii dispuse în cauză. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai arată în actul de sesizare a instanței de judecată.
Cum s-a derulat fapta
Procurorii DNA Suceava au explicat și modalitatea în care cei trei inculpați au colaborat în comiterea infracțiunilor pentru care sunt trimiși acum în judecată.
„La începutul anului 2010, cu intenție, inculpații Șargan Nicușor și Dascălu Dumitru au sprijinit activitatea infracțională inițiată de inculpata Kreisel Cricleveț Carmen, fostă Opaschi, prin facilitarea relaționării acesteia cu martorul denunțător, cu scopul de a asigura posibilitatea traficării pretinsei influențe a inculpatei asupra unei judecătoare din cadrul Curții de Apel Suceava – Secția Penală, privind obținerea unei soluții favorabile în cauza penală în care era judecat martorul denunțător, în schimbul unor sume de bani. Tot la începutul anului 2010, inculpata Kreisel Cricleveț Carmen a luat legătura cu martorul denunțător, persoană inculpată pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor calificat, după care, în perioada 2010-2011, a pretins de la acesta suma totală de 18.000 euro, din care a primit efectiv 8.000 euro, pretinzând că are influență asupra unei judecătoare din cadrul Curții de Apel Suceava – Secția Penală, învestită cu soluționarea apelului declarat de martorul denunțător și, prin prisma relațiilor personale pe care le întreține cu acest magistrat, dar și prin cointeresarea sa materială, o va determina să adopte o soluție favorabilă în cauză, în sensul de a schimba încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina martorului denunțător din infracțiunea de omor calificat într-o infracțiune cu un grad de pericol social scăzut, sancționată de legea penală mult mai blând, care să-i faciliteze obținerea unei condamnări cu suspendarea condiționată a executării pedepsei”, se arată în rechizitoriul DNA Suceava.
Dosarul în care trebuia să intervină avocata
Ion Pop, denunțătorul care a reclamat faptele de corupție, a prezentat și o înregistrare din momentul negocierilor pe care le-a avut cu avocata Carmen Cricleveț Kreisel, iar la percheziții nu s-a găsit decât o chitanță de 500 de lei și nicidecum de 8.000 de euro, cât s-ar fi plătit în prima tranșă.
Constantin Hogea, Ioan Dănuț Lucaci, zis “Danezul”, și Ion Pop au fost condamnați pentru faptul că în noaptea de 21 spre 22 mai 2008 l-au omorât în bătaie pe Ioan Cristinel Cajvan, un tânăr de 33 de ani din Berchișești.
În acea noapte, după ce a petrecut la un bar din localitatea de domiciliu, victima și alți doi prieteni de-ai săi au plecat la discoteca din satul vecin, de la Măzănăiești.
În jurul orei 2:00 dimineața, când localul se închidea, cei trei au pornit spre casă, numai că în fața discotecii au început să se certe cu Constantin Hogea, un localnic care se afla și el în stare de ebrietate. Între ei a izbucnit un conflict spontan, aceștia lovindu-se reciproc cu pumnii și picioarele. Prietenii lui Ioan Cristinel Cajvan au dat bir cu fugiții, plecând cu mașina unuia dintre ei, lăsându-și în urmă amicul.
Între timp, susțin anchetatorii, afară au ieșit și Ion Pop, administratorul discotecii, și Ioan Dănuț Lucaci, zis „Danezul”, bodyguardul localului. Aceștia doi au sărit în ajutorul lui Hogea, lovind și ei victima cu pumnii și picioarele. Ioan Cristinel Cajvan a fost bătut cu o cruzime greu de imaginat, procurorii descriind în rechizitoriu faptul că în timp ce victima zăcea inconștientă cu fața în sus, Constantin Hogea a mai lovit-o o dată cu piciorul, în zona capului, iar „Danezul” i-a aplicat o lovitură cu bâta de baseball în zona toracelui. În cele din urmă patronul discotecii și-a dat seama de starea critică a victimei și a sunat la 112. Din păcate, tânărul de 33 de ani era deja mort. “Danezul” și Hogea au fost condamnați la câte 22 ani închisoare pentru omor calificat, în timp ce Ion Pop a primit 18 ani de închisoare.

Recomandări

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Doi frați, trimiși în judecată pentru trafic internațional de droguri. Faptele au fost comise în timp ce își așteptau sentința în alt dosar

Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Fostul primar de la Șcheia, declarat nevinovat în dosarul în care a fost acuzat de 106 fapte de abuz în serviciu

Trimis în judecată după ce și-a amenințat fosta iubită cu un levier, deși avea obligația de a păstra măcar 100 de metri față de ea