Conf. universitar dr. Carmen Cornelia Balan de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a publicat volumul „Ofrande”, dedicat cărților monahiei Elena Simionovici de la Mănăstire Voroneț, la Editura Geea, Botoșani.
Chiar în prefața cărții, dr. Carmen Cornelia Balan aprecia că „Monahia Elena lasă celui atent și deschis senzația pregnantă că se află în fața unui om asupra căruia Dumnezeu și-a revărsat darul său din prea plin. În plus, monahia Elena este o trezvie deosebită, a știut să primească darul și să-l sporească cu o rodnicie rară”. Stavrofora Irina Pântescu, stareța Mănăstirii Voroneț, spunea: „Cartea este o invitație de suflet lansată spre creștinii care caută cale spre mântuire, de a veni și a reveni peste ani la Voroneț ca spre un izvor limpede ce răcorește sufletul de arșița vieții”.
„Povestea descoperirii scânteii pe care fiecare om o are în taina sufletului său”
Cartea „Ofrande”, după cum explică autoarea „nu este o «antologie critică» și nici una de «opere alese». Este mai degrabă povestea descoperirii scânteii pe care fiecare om o are în taina sufletului său – ofrande de trăire și interpretare”.
Răsfoind volumul „Ofrande” îți dai seama că autoarea, din respect și prețuire pentru maica Elena Simionovici, care tocmai a împlinit 21 de ani de când slujește la Mănăstirea Voroneț („unde am crescut mai întâi duhovnicește”), din respect pentru aprecierile unor importanți critici literari la adresa cărților semnate de maica Elena, a „plăsmuit” o carte sub semnul trandafirului albastru („de Voroneț”), imagine superbă care se regăsește pe copertă.
Găsim în paginile cărții fragmente din însemnările monahiei Elena și din cronicile care au apărut în diferite publicații: „Convorbiri literare”, „Dacia literară”, „Gândirea”, „Bucovina literară”, „România literară”, „Crai nou” și „Ziarul Lumina”.
Cuvintele au și mireasmă…
Asemeni unui trandafir, cu cât ești mai atent la detalii, la fiecare petală, pe care o simți în palme, care îți umple de bucurie sufletul, îți creează emoții, trăiri, tot așa, citind pagină după pagină, descoperi bucuria unui lucru bine făcut, temeinic, care îi lasă timp cititorului să se îmbogățească din „Ofrande”.
Conf. universitar dr. Carmen Cornelia Balan a reușit să deschidă prin „Ofrande” punți de suflet care pornesc de la cititor către monahia Elena de la Mănăstirea Voroneț și invers. „Sfânta Mănăstire Voroneț – vatră de istorie românească și de spiritualitate ortodoxă”, „Pelerini în căutarea luminii”, „Sfânta Mănăstire Voroneț. Icoane”, „Sfânta Mănăstire Voroneț. Icoanele Altarului”, „Mireasmă de albastru”, „Oameni la Sfânta Mănăstire Voroneț” sunt doar câteva dintre titlurile pe care le propune în carte dr. Carmen Cornelia Balan.
„Ofrande de trăire și interpretare”, în mijlocul cărora își fac loc cu prisosință „cuvintele cu mireasmă” ale monahiei Elena Simionovici: „Singura noastră cale spre inimile oamenilor este Cuvântul… Cuvintele au și mireasmă: cuvântul de rugăciune – mireasma busuiocului; cuvântul de blândețe – mireasma pâinii coapte; cuvântul de dragoste – mireasma crinului alb; cuvântul de durere – mireasma pelinului; cuvântul de pace – mireasma trandafirului”.