Femeile social democrate din Suceava și-au ales, ieri, conducerea la nivel județean. La conferința de alegeri au participat 150 de reprezentante ale celor 6.000 de femei care fac parte din Organizația Județeană Suceava a PSD, iar de la centru a fost prezentă președinta Organizației de Femei a PSD, europarlamentarul Rovana Plumb.
Pentru următorii patru ani, președinta Organizației Județene a Femeilor din PSD Suceava a fost realeasă Carmen Agoutin. Cele două funcții de vicepreședinte sunt ocupate de Oana Pintilei și Violeta Țăran, iar cea de secretar de Ioana Maftei. Din biroul de conducere județean mai fac parte Doinița Cocriș, Ecaterina Conachi, Mirela Adomnicăi, Stela Ionaș, Maria Dulgheriu, Mihaela Coroamă, Maria Pleșca, Corina Călinescu, Paraschiva Abutnăriței, Lavinia Georgeta Gemănaru, Maria Radu, Georgeta Savu și Maria Cojocaru.
Conferința de alegeri a mai stabilit ca, la Conferința națională a organizațiilor de femei, Suceava să aibă 12 delegați, iar patru dintre acestea vor candida la diverse funcții la nivel central. Carmen Agoutin ne-a declarat că intenționează să candideze pentru o funcție de vicepreședinte.
În PSD Suceava, femeile reprezintă 30 la sută din membrii de partid.