STEAUA

Carlos, portarul „idol”



Carlos, portarul „idol”
Carlos, portarul „idol”

Portarul echipei Steaua, Carlos Alberto Fernandez, a declarat că este surprins de comportamentul suporterilor români și a afirmat că în România este „văzut ca un idol și nu poate ieși pe stradă”, informează A Bola. „Nu m-am gândit că într-o zi pot juca în România. Dar acum sunt aici, am fost foarte bine primit, sunt văzut ca un idol și de aceea vreau să muncesc pentru a ajuta clubul să-și atingă obiectivele”, a declarat Carlos. Portarul portughez susține că nu se aștepta ca Steaua să fie un club atât de mare. „Este imposibil să merg pe stradă ca un om normal. Deocamdată suporterii mă știu bine, să vedem până când”, a completat Carlos. Publicația O Jogo publică un material referitor la debutul lui Carlos la Steaua. „A fost o senzație excelentă, unică. A fost foarte bine. Am fost nervos, dar nu din cauza jocului, ci mai ales pentru că se aștepta mult de la mine. Credeam că voi rezolva totul și nu voi lua gol. Am venit de afară, dar păream că am venit din altă lume. M-am speriat puțin pentru că nu doream să înșel așteptările celor care credeau în mine”, a menționat Carlos. De asemenea, Carlos a fost impresionat de prietenia dintre jucători și antrenori. „Aici toată lumea își spune pe numele mic. Antrenorului îi spunem Oli. Nu există dr. Joao Loureiro sau domnul Joao Freitas”, a spus fostul portar al echipei Boavista.



Recomandări

Președintele Șoldan, primarul Rîmbu și rectorul Mihai Dimian, alături de echipa de handbal CSU Suceava, la ultimul meci din acest an

Președintele Șoldan, primarul Rîmbu și rectorul Mihai Dimian, alături de echipa de handbal CSU Suceava, la ultimul meci din acest an