Portarul portughez Carlos Alberto Fernandes va purta numărul 13 pe tricou, atât la meciurile din campionat, cât și la cele din Cupa UEFA, și nu numărul 1, așa cum se anunțase inițial, informează site-ul oficial al grupării din Bulevardul Ghencea. Carlos a efectuat deja primele antrenamente, declarându-se încântat de primirea făcută de jucătorii steliști. „Sunt fericit. Am găsit Steaua ca pe o echipă unită, cu băieți modești, care sunt preocupați doar să joace un fotbal cât mai bun. Știam că Steaua este o echipă valoroasă, lucru pe care l-am observat imediat și la amicalul cu Steaua Roșie Belgrad”, a declarat Carlos. Managerul general al grupării din Ghencea, Mihai Stoica, a afirmat că l-a urmărit mult timp pe Carlos și nu credea că există șanse de reușită în realizarea transferului. „Oli a fost mai optimist decât mine și mă bucur că mutarea a ieșit. Din strategia noastră făcea parte și transferul unui portar valoros, care să își asume riscuri, să nu evolueze la alibi. Sigur că nimeni nu poate garanta că el va fi cel mai bun portar din România, dar dacă va apara așa cum a făcut-o în ultimul sezon, se poate spune că lovitura noastră nu este doar de imagine”, a spus Stoica. Oficialul stelist a precizat că motivul pentru care transferul lui Carlos s-a perfectat mai târziu a fost solicitarea clubului Boavista de a-l folosi la ultimele jocuri de campionat.




