Patru localități din județul Suceava, Cârlibaba, Crucea, Coșna și Sucevița, nu au nici un cabinet de medicină de familie, iar alte nouă localități au doar punct de lucru al unui alt cabinet medical, respectiv Bălăceana, Arbore, Brodina, Sadova, Satu Mare, Poieni Solca, Mănăstirea Humorului, Pârteștii de Jos și Păltinoasa.
Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Daniela Odeh, a declarat că persoanele asigurate medical din aceste localități s-au orientat către medicii de familie din zonele învecinate. „La nivelul unităților administrativ-teritoriale cu un număr mic de locuitori, medicii întâmpina dificultăți în alcătuirea unei liste minime de pacienți. În comisiile paritare, organizate la sediul Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, la care participă și reprezentanți ai DSP Suceava, s-a aprobat scăderea numărului minim de asigurați pentru medicii care doresc să deschidă cabinete în zonele deficitare”, a afirmat șefa DSP.
În ceea ce privește numărul pacienților înscriși pe listele medicilor de familie din județul Suceava, media este de 2.300 persoane/medic.
Potrivit Danielei Odeh, în prezent în județul Suceava activează 247 de medici de familie, din care 127 în mediul rural și 120 în urban. O parte dintre ei dețin puncte de lucru și în alte localități.
Șefa DSP a precizat că medicii se pot pensiona, la cerere, la vârsta de 67 de ani, dar își pot continua activitatea și după împlinirea acestei vârste, cu avizul anual al DSP și al Colegiului Medicilor, pe baza certificatului de sănătate. Având în vedere că foarte mulți dintre medicii de familie au depășit vârsta de pensionare, DSP se implică în atragerea tinerilor specialiști prin publicarea pe portalul instituției a solicitărilor oficiale venite în acest sens din partea primarilor.
„Sprijinim medicii de familie nou sosiți în județ prin eliberarea actelor necesare în regim de urgență. Le aducem la cunoștință zonele deficitare și lista cabinetelor disponibile pentru a le prezenta și altor colegi doritori, care finalizează ciclul de pregătire în centrele universitare”, a afirmat Daniela Odeh.
Ea a arătat că medicii în specialitatea medicină de familie pot opta și pentru posturi din rețeaua de medicină școlară, din structurile de asistență medicală de urgență prespitalicească și spitalicească, din unități medico-sociale și centrele de permanență. În județ funcționează patru centre de permanență, la Cajvana, Fântâna Mare, Ipotești și Straja, cu program de luni până vineri, între orele 15.00 și 08.00, iar în zilele de sâmbătă, duminică și de sărbătorile legale funcționează 24 de ore din 24. În aceste centre consultațiile sunt gratuite, atât pentru persoanele asigurate, cât și pentru cele neasigurate. În ceea ce privește cabinetele școlare, acestea sunt în număr de 97, dintre care 27 de cabinete medicale în grădinițe și 67 de cabinete medicale în școli, precum și un cabinet medical în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Asistența medicală școlară în cabinetele medicale este asigurată de către 20 de medici medicină generală, 15 medici stomatologi și 85 de asistenți medicali.