Carla Bruni-Sarkozy a vorbit, într-un interviu pentru ediția de joi a revistei Elle, despre revenirea soțului ei în politică, dar și despre lansarea unui nou album în primăvară, care va conține un cântec pentru fostul președinte francez.
Potrivit soției lui Nicolas Sarkozy, această revenire, foarte adesea evocată de presă, „nu are nimic a face cu realitatea”.
„Revenirea sa mi se pare improbabilă, în pofida faptului că nu sunt o expertă în viața politică. El va vedea, francezii vor vedea”, a adăugat ea.
Elogiindu-l pe soțul ei, Carla Bruni-Sarkozy s-a declarat „stupefiată în continuare de faptul că francezii s-au despărțit de el, de viziunea, curajul, umanitatea sa, de o inteligență și o voință ca ale sale”.
Fosta Primă Doamnă apreciază, în plus, că „este mai simplu să fii soția legitimă a șefului statului decât partenera sa”, referindu-se la Valérie Trierweiler, partenera lui François Hollande, pe a cărui situație o consideră „un pic confuză”.
„Vorbesc doar despre experiența mea, dar mi se pare că este mai simplu să fii soția legitimă a șefului statului decât partenera sa”, a declarat Carla Bruni-Sarkozy.
„Președinția Republicii este un loc oficial care implică situații oficiale. Poate că mă înșel, iar opțiunea lor este modernă, dar în ceea ce mă privește am simțit o adevărată relaxare a îngrijorării generale față de mine atunci când m-am căsătorit cu Nicolas”, a adăugat ea.
„Cred că situația sa este un pic confuză, iar acest lucru nu este recomandat la acest nivel în stat”, a continuat ea.
Carla Bruni-Sarkozy a anunțat totodată că își va lansa al patrulea album „în primăvara” lui 2013.
Acest nou album nu a fost inspirat de anii în care a locuit la Palatul Elysée, precizează ea.
„Pentru a scrie despre un subiect, este necesar puțin timp, pentru a digera. Va conține doar un cântec pentru soțul meu”, precizează soția fostului președinte francez.
Cântăreață și fost fotomodel, debutantă în cinema cu pelicula „Midnight in Paris” a lui Woody Allen, ea mai spune că i-ar „plăcea foarte mult să joace teatru cândva sau să scrie ceva care să se joace pe scenă”.
Carla Bruni-Sarkozy nu a mai lansat nici un album personal de la cel intitulat „Comme si de rien n’était”, în 2008.