Carla Bruni-Sarkozy, furioasă după ce fotografia cu nudul său a apărut în presă



Carla Bruni-Sarkozy, soția șefului de stat francez și fost top model, s-a înfuriat după ce o fotografie cu nudul său, care va fi scoasă la licitație la New York, luna viitoare, a apărut în presa din Marea Britanie, cu câteva ore înainte de vizita sa oficială în această țară, informează mirror.co.uk.
Fotografia a fost publicată alături de un anunț al casei de licitații Christie’s.
Fotografia alb/negru, realizată de Michel Comte în urmă cu 15 ani, o reprezintă pe fostul top model italian convertită în cântăreață într-o poziție care, aparent, face referire la tabloul „Les Poseuses” de Georges Seurat, cu mâinile împreunate pentru a-și proteja părțile intime. Bruni a fost fotografiată în picioare, iar sânii săi sunt descoperiți.
Bruni, în vârstă de 40 de ani, care ieri s-a întâlnit, în cadrul vizitei de stat făcută alături de soțul său, președintele francez Nicolas Sarkozy, cu regina Elizabeth a II-a, a spus că momentul ales de Christie’s pentru anunț „a fost incredibil de nepotrivit și dureros”.
Fosta iubită a lui Mick Jagger și Eric Clapton, în prezent cântăreață, este disperată să scape de imaginea sexy și plănuia ca în timpul vizitei de stat în Marea Britanie să se impună ca o soție de șef de stat serioasă.
„Carla este furioasă și supărată pentru că o organizație comercială a ales să publice această fotografie în acest moment”, a declarat o sursă apropiată primei doamne a Franței.
Christie’s a motivat scoaterea la vânzare a imaginii primei doamne în exercițiu prin faptul că soția lui Nicolas Sarkozy este „una dintre cele mai frumoase femei din lume”.
Portretul Carla Bruni-Sarkozy a fost evaluat de Christie’s la suma de 4.000 de dolari (aproximativ 2.500 de euro) și va fi scos la vânzare pe 10 aprilie.
Pe 2 februarie, Nicolas Sarkozy s-a căsătorit cu fostul top model italian Carla Bruni, după o idilă care a durat aproape trei luni.
Vizita președintelui Sarkozy la Londra durează 36 de ore.