Carla Bruni-Sarkozy a depus plângere în justiție pentru a opri vânzarea unei sacoșe cu imaginea ei



Un avocat al Carlei Bruni-Sarkozy a depus o plângere împotriva firmei de îmbrăcăminte Pardon, din insula Reunion, care a scos pe piață o sacoșă pe care este imprimată o fotografie cu nudul soției președintelui francez, informează Le Parisien. Avocatul Thierry Herzog și reprezentantul acestuia în Reunion, Iqbal Akhoum, au declarat că lansarea „acestei sacoșe aduce atingere imaginii doamnei Bruni-Sarkozy, nu beneficiază de consimțământului ei și are un scop pur publicitar și comercial”.
Cazul va fi examinat, luni, de un judecător de la Tribunalul Înaltei Instanțe din Saint-Denis.
Avocații Carlei Bruni-Sarkozy vor cere interzicerea vânzării acestui articol și daune în valoare de 125.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral și matrimonial, suma urmând a fi donată unei asociații de caritate.
Sacoșa creată de firma Pardon a fost lansată la începutul lunii decembrie în insula Reunion și trebuia să fie pusă în vânzare în Franța metropolitană. Ea este decorată cu imaginea Carlei Bruni, serigrafiată în alb și negru, având la bază o celebră fotografie cu nudul acesteia, datând din 1992. Pe sacoșă, în partea superioară, apare textul următor: „Bărbatul meu ar fi trebuit să mă cumpere de la Pardon”. Sacoșa este vândută la prețul de trei euro și este oferită cadou clienților care fac cumpărături în valoare de cel puțin cinci euro.
Patronul firmei Pardon, Peter Mertes, a declarat că sacoșa a fost produsă în 10.000 de exemplare și că majoritatea au fost „oferite clienților, nefiind vândute”. El a explicat folosirea fotografiei Carlei Bruni-Sarkozy prin faptul că aceasta este „o femeie publică”.
Pe site-ul ei, firma Pardon laudă meritele acestei sacoșe, subliniind faptul că ea este prima dintr-o „serie nebunească” ce urmează să apară.
Firma Pardon, specializată în articole prêt à porter de vară și tricouri cu mesaje imprimate, a stârnit în trecut multe scandaluri.
Această firmă, al cărei logo este un mic diavol, și-a atras în special furia episcopului de Réunion, după ce a scos pe piață un slip decorat cu chipul Fecioarei Maria. În decembrie 2007, Pardon a atras din nou atenția, după ce revista Entrevue a publicat fotografii sugestive cu Valérie Bègue, Miss Franța 2008, care pozase îmbrăcată în articole de îmbrăcăminte îndrăznețe create de Pardon. Pentru a o susține pe Valérie Bègue, firma Pardon a scos la vânzare un model de tricou imprimat cu fotografia unui sicriu, peste care era așezată celebra pălărie a lui Geneviève de Fontenay, președinta comitetului de organizare a concursului Miss France.