Americanul Carl John Neumann este noul antrenor al naționalei masculine de baschet, a declarat, miercuri, președintele Federației Române de Baschet (FRB), Carmen Tocală.
„Carl John Neumann a sosit, astăzi, și-a prezentat planul de pregătire pe patru ani, la nivel de tineret și seniori. Echipa va fi completată cu antrenorul coordonator Dan Calancea și alți treI antrenori tineri români. Lotul masculin se va reuni în 28 iunie, iar noul antrenor va testa jucătorii convocați deja în două meciuri amicale în deplasare, cu naționala Bulgariei după care va decide componența echipei cu care vom juca în preliminariile Europenelor”, a declarat Tocală.
Carl John Neumann (59 de ani) este un fost jucător în NBA, în care a evoluat începând cu 1976, la mai multe echipe din NBA, printre care Chicago Bulls, Indiana Pacers și Los Angeles Lakers. În Europa, Neumann a jucat la echipe din Italia și Germania, trecând pe banca tehnică în 1980. De-a lungul carierei de antrenor a pregătit cluburi din Belgia, Grecia, Cipru, Israel, Kuwait, Arabia Saudită, Liban, China și Japonia, dar și echipe din ligile inferioare din SUA. La Campionatul Mondial din 2002, Neumann a condus naționala Libanului, cu care s-a clasat pe locul 16.
În 1 iulie, tricolorii vor pleca la Sofia, pentru două meciuri amicale cu naționala Bulgariei, în urma cărora se va stabili lotul oficial al echipei noastre. Vor urma și alte partide de verificare, toate în luna iulie, la un turneu în Georgia, dar și în Slovacia și Luxemburg.
Naționala masculină a României va începe în luna august o nouă campanie de calificare în primul eșalon european, care ar putea fi ultima de acest fel, având în vedere că FIBA Europe a anunțat că pentru CE din 2013 se va schimba sistemul de calificare, fără două divizii valorice, după ce numărul echipelor participante a fost mărit de la 16 la 24.
În preliminariile Campionatului European din 2011 (Divizia B), naționala tricoloră va evolua în grupa B, alături de echipele Suediei, Albaniei, Azerbaidjan și Belarus.
Programul meciurilor tur ale naționalei României în grupa B:
11 august – România-Suedia
14 august – Albania-România
17 august – România-Azerbaidjan
21 august – Belarus-România.
Meciul de debut, cu Suedia, se va juca la Cluj, iar cele retur din grupa B se vor juca în 2011.
Câștigătoarea fiecăreia din cele trei grupe, plus echipa cu cea mai bună linie de clasament de pe locul secund, vor evolua apoi în Turneul Final Four, finalistele urmând să promoveze în Divizia A valorică.