Caritas invită românii din 21 de orașe să aprindă lumânări în semn de solidaritate cu oamenii săraci



Organizațiile Caritas din țară invită bucureștenii și locuitorii altor 20 de orașe să aprindă lumânări, sâmbătă, la ora 17.00, în semn de solidaritate cu cei peste 30 la sută dintre români care se confruntă cu sărăcia și excluziunea socială, evenimentul fiind derulat simultan și în Germania.
Reprezentanții Caritas au organizat evenimentul „Un milion de stele” pentru a atrage participarea românilor, în speranța că aceștia vor conștientiza nivelul de trai extrem de scăzut al multor persoane, se arată într-un comunicat de presă de vineri al organizației.
„Anul 2010-Anul European de Luptă Împotriva Sărăciei și a Excluziunii Sociale se apropie de final, dar lupta nu e deloc mai aproape de a fi câștigată. În timp ce obiectivul prioritar al Uniunii Europene pentru 2010, asumat și de Guvernul României, a fost combaterea sărăciei și a excluziunii sociale, din ce în ce în mai mulți români trăiesc într-o sărăcie degradantă. Statisticile la nivel național sunt îngrijorătoare: pentru o treime din români, veniturile nu ajung nici pentru strictul necesar. Realitatea văzută de aproape, zi de zi, de cei peste 1.500 de angajați și de 3.000 de voluntari ai Organizațiilor Caritas implicați în programe de asistență socială directă, este cutremurătoare. În spațiul public, «sărăcia» des invocată a ajuns un cuvânt gol”, precizează sursa citată.
În acest context, membrii organizațiilor Caritas vor aprinde, sâmbătă, 20.000 de lumânări la evenimenul „Un milion de stele”, în 21 de orașe din România, inclusiv în Capitală, în Piața Constituției.
Evenimentul din România se va derula simultan cu cel similar din 52 de orașe din Germania.
Reprezentanții Caritas precizează că „fiecare flacară reprezintă simbolic o persoană care se confruntă cu neajunsurile și excluziunea socială”.
„Sărăcia se vede cel mai bine de aproape. Sărăcia are miros și vocea slăbită de foame, boală și mizerie. Este o realitate pe care angajații organizațiilor Caritas o trăiesc zi de zi atunci când vizitează bătrânii la domiciliu pentru a le asigura îngrijiri socio-medicale, atunci când hrănesc copiii nevoiași nu doar cu mâncare, ci și cu speranță sau atunci când întâmpină copii cu handicap la unul din centrele de recuperare Caritas. Aceasta este adevărata imagine a sărăciei din spatele statisticilor. Aceasta este adevărata luptă pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale din spatele generoaselor obiective. Pentru toți oamenii care înfruntă zilnic sărăcia, pentru toți oamenii care au fost împinși la marginea societății, trebuie să reînvățăm ce înseamnă solidaritatea socială și puterea gestului personal”, a declarat Doina Crângașu, director executiv al Caritas România, citată în comunicatul de presă.