Care vacanță?



La doar o săptămână după superfinala din Africa, am avut parte de supercupa din România. Iar intermediar, cum stă bine unui sezon regulat, meci în cupele europene, deși îl putem considera tot între ai noștri. Nu-mi vine să iau în serios aceste meciuri, vin parcă prea repede, fără răgaz, artificial. Lumea se întreabă de ce Supercupa a fost programată la Cluj. Tocmai pentru că a fost un meci forțat, care n-ar fi trebuit să se dispute, având în vedere că echipa campioană și câștigătoarea cupei erau una și aceeași, i s-au creat acesteia condițiile pentru a câștiga ceea ce ar fi trebuit să i se atribuie de facto. Unirii Urziceni i s-a făcut un privilegiu oferindu-i-se ocazia de a câștiga un trofeu, fie și în condiții de deplasare, iar ciulinii au ținut cu tot dinadinsul să fure mireasa de tot. E drept, nu se punea problema să facă figurație, dar ar fi fost bizar să câștige Supercupa în condițiile în care nu câștigaseră nici campionatul, nici Cupa! Bineînțeles, Meme Stoica a prefațat sezonul cu ce se pricepe el mai bine. Nu cred că și-ar dori cineva să-i cauzeze vreun fault de joc lui Meme, în trafic! Sau poate că în viața de toate zilele e blând ca Fiara Lăcătuș, mai știi?!
Oricum, ideea de vacanță a privitorilor la fotbal s-a comprimat până la dispariție. Reunirea și pregătirea echipelor noastre s-au petrecut într-o realitate paralelă cu mondialul. Deși percepută periferic, manipularea publicului a fost evidentă. Mass-media specializate pe sport au tras cât au putut pe Steaua. Așa a fost și așa va fi, rețeta pentru bani grămadă înseamnă sex, moarte și Steaua. În ceea ce privește Steaua, nu e un reproș, doar o constatare. Dar și că presa sportivă devine din ce în ce mai nefrecventabilă este evident. Pițurcă face, Pițurcă drege, Pițurcă transferă, Pițurcă pițurcă… Dacă era și un pic mai vorbăreț, eram sufocați. Impresia cu care trebuie publicul să rămână este că în Ghencea se pune de o mare performanță. Se inventează premise, se exagerează (dacă nu chiar exacerbează!) altele, desigur e pe vine un top 10 motive pentru care Steaua va rupe norii. Suporterii au dat buzna la abonamente, speră că Piți l-a dat pe Gigi pe brazdă și treaba va merge unsă. Dacă nu va fi așa, cineva tot își va freca mâinile: vă imaginați ceva mai desfătător decât un scandal Piți-Gigi?