Acest articol mi-a fost sugerat de propunerea de mare „valoare teoretică și practică”, cum se spunea până în 1990, a unui senator de profesie jurist referitoare la extinderea colectării ambalajelor și la cele aferente vânzării de oțet, muștar și borș! Ideea nu este proastă, dar sunt îngrijorat când văd preocupările celor plătiți să elaboreze sau să corecteze legi! Ați finalizat cadrul legislativ de funcționare a României, ați verificat modul de funcționare a instituțiilor subordonate Parlamentului (inclusiv serviciile speciale) și ați promovat politici de bună funcționare și control reciproc cu Guvernul și Justiția (alte două puteri ale Statului)? Totul funcționează, mai puțin soarta ambalajelor de vânzare a borșului de putină după utilizarea conținutului?
Problema este mult mai gravă decât „scăparea” ilustrului parlamentar (de râsul curcilor) și se leagă de stabilirea unei ierarhii normale ale problemelor (deficiențelor) după importanța și urgența rezolvării lor. Simt că lenea și incompetența determină pe cei de la butoane să se ocupe de nimicuri. Iar realitatea economico-socială ne ia prin surprindere (ca și venirea iernii, spre exemplu), total nepregătiți pe plan legislativ, administrativ, social, diplomatic etc.!
Prioritățile (sau urgențele) sunt diferite în funcție de nivelul de putere de decizie, dar este necesară rezolvarea lor pentru o dezvoltare coerentă a țării pe toate planurile. La nivel central trebuie rezolvate cerințele economice naționale (politica economică), problemele politico-administrative (funcționarea statului), relațiile internaționale (reprezentarea demnă și eficientă a României), modalitățile de asigurare a libertăților cetățenești într-un climat de siguranță socială etc. Pe plan local trebuie avute în vedere acțiunile menite să asigure dezvoltarea economică a zonei („Dacă economie nu e, nimic nu e!”), atragerea investițiilor, asigurarea de utilități decente, aspectul localităților (dezvoltare arhitectonică, spre exemplu) sau siguranța cetățenilor. Soarta cutiei din care am utilizat muștarul trebuie să fie hotărâtă pe plan legislativ-administrativ de cei de la mediu! Chiar dacă tulbură somnul de frumusețe al unor parlamentari!
Apare totuși o problemă legată de rezolvarea legală a urgențelor, respectiv: cine stabilește ierarhia priorităților? Au calificarea (nu în reciclarea de borcane) de a hotărî această problemă pe plan local sau național cei aleși să ne reprezinte? Rezultatele ”minunate” în multe cazuri mă fac să afirm clar că nu prea e cazul! Promovarea ca prioritare în dezvoltarea localităților și în creșterea confortului locuitorilor de proiecte de amenajare de parcuri, terenuri de sport, fântâni arteziene etc. când nu s-au rezolvat urgențele legate de alimentarea cu apă, gaz metan sau modernizarea străzilor este cel puțin fantezistă! De ce se întâmplă? Ce fac aleșii din opoziție? La nivel național blocarea construcției de autostrăzi (un ”președinte al tuturor românilor” spunea că nu sunt necesare), lipsa unei strategii statale de atragere de investiții reale (doar investitori strategici din Est sau Orientul Apropiat și Mijlociu?) și absența unui proiect de țară pe termen mediu asumat de majoritatea partidelor își fac efectul în zilele noastre. De la consensul național din 1995 privind strategia de aderare a României la UE și NATO nu cunosc noi inițiative cu implicații majore.
Care ar fi urgențele naționale pentru un mandat măcar? Intrarea în zona euro ar fi foarte benefică, spre exemplu. Pe plan local rezolvarea alimentării cu apă, canalizarea și asfaltarea în totalitate ne-ar împinge spre civilizație?? Analizează?
