Ierarhie

Care sunt școlile din municipiul Suceava cu cele mai bune medii la evaluarea națională 2023

Care sunt școlile din municipiul Suceava cu cele mai bune medii la evaluarea națională 2023
Care sunt școlile din municipiul Suceava cu cele mai bune medii la evaluarea națională 2023

Circa 6.200 de elevi din județ au susținut în această lună evaluarea națională, trei sferturi dintre aceștia obținând medii de promovare la examenul de final de clasa a VIII-a.
În municipiul Suceava, 17 unități de învățământ private și de stat, școli gimnaziale și licee care includ ciclul gimnazial,au organizat examenul de evaluare națională.
Într-o ierarhie realizată în funcție de media aritmetică a tuturor notelor de la evaluarea națională, colegiile naționale „Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” se mențin în fruntea clasamentului.
Cumva firesc, având în vedere că cele două instituții își aleg elevii de gimnaziu, selectându-i printr-un examen de „admitere” în clasa a V-a. Elevii care se înscriu în clasa a V-a la cele două colegii trebuie să treacă de o testare și să demonstreze cunoștințe temeinice de matematică, română și limbă străină.
Patru școli cu media notelor peste 8
După colegiile naționale„Ștefan cel Mare” (media – 9,46) și „Petru Rareș” (media 9,33), Top 3 este completat de Școala Gimnazială Nr. 3.
143 elevi de clasa a VIII-a au susținut evaluarea la Școala nr. 3, 8,1 fiind media tuturor notelor obținute de aceștia.
Școala Gimnazială Nr. 4 este pe poziția a IV-a, cei 93 de elevi având o medie a notelor de la evaluarea națională de 8,07.
Top 5 este completat de o școală particulară, și anume Liceul Filadelfia, unde au susținut evaluarea 61 de elevi și unde media notelor este de 7,96.
Urmează în ierarhie Școala Gimnazială „Ion Creangă” – 7,87, Școala ”Miron Costin” – 7,81, Școala „Natanael” – 7,77, Școala nr. 1 – 7,77, Școala nr. 10 – 7,69.
Clasamentul integral poate fi consultat în tabelul alăturat.
Minusurile clasamentului
De remarcat este faptul că diferențele dintre numărul absolvenților la școlile din municipiu sunt destul de însemnate.
De exemplu, la Colegiul „Ștefan cel Mare”, lider în top, figurează 34 de elevi de clasa a VIII-a, în vreme ce la Școala „Miron Costin” din Burdujeni sunt 170.
Prin urmare, un clasament care include școlile de cartier, cu clase numeroase, și liceele cu ștaif din oraș, cu elevi puțini, și aceia aleși pe sprânceană, ar putea fi considerat nedrept pentru cea dintâi categorie.
Totodată, topul este realizat înainte de publicarea rezultatelor finale, de rezolvarea contestațiilor, eventualele modificări putând influența ușor ierarhia unităților. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 iulie, la avizierul unităților de învățământ și online, pe site-ul dedicat – evaluare.edu.ro.

Recomandări

Investiție în educație: Biblioteca Școlii Gimnaziale Nr. 6 Suceava, transformată într-un spațiu modern de lectură

Rebeca Ștefania Dănilă, de la Școala nr. 4, a obținut singura medie de 10 la simularea evaluării naționale

Doar patru din zece elevi au reușit să promoveze simularea de la clasa a VIII-a, mai puțini decât în prima sesiune

Care sunt școlile cu cele mai bune rezultate la simularea de la clasa a VIII-a

Colegiile naționale ”Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” Suceava au cele mai bune rezultate la cea de-a doua simulare a evaluării naționale organizată de IȘJ Suceava
Colegiile naționale ”Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” Suceava au cele mai bune rezultate la cea de-a doua simulare a evaluării naționale organizată de IȘJ Suceava