Care Grigore? (II)

Reiau firul odiseei soldatului erou Grigore Ioan, care, după ce a izbutit capturarea steagului turcesc la asaltul redutei Grivița, în 1877, a ajuns – din pricina unor nerușinate sforării electorale – de râsul satului și-n pragul sinuciderii. Odată cu apropierea alegerilor, contestatarii conservatori afirmă, nu fără a se contrazice și a înșira scorneli cusute cu „rață” albă, că Grivița… ar fi fost goală în momentul intrării trupelor noastre (!!), reduta ar fi luat-o alții, Batalionul 2 de vânători nici n-a luat parte la luptă, Candiano Popescu nu se afla pe front în ziua atacului – și tot așa mai departe. Cum se vede, nici nu mai contau cei 117 morți! Un episod realmente eroic, dintr-o campanie în care jertfele românilor au fost pur și simplu înspăimântătoare, era complet negat, ba chiar trimis în ridicol, doar-doar… o scădea numărul voturilor liberalilor! Cât despre steag, ce eroism, ce curaj ostășesc – pur și simplu l-a găsit într-un șanț Grigore II (a Lucăi). Trecuseră 18 ani (interval fatidic!) și pretendentul conservatorilor își cerea vehement „drepturile”! La atâta vreme după ce a intrat în Grivița, Candiano va trebui să înceapă lupta pentru… recucerirea redutei, iar Grigore Ioan, care habar n-avea de subterfugiile, chichițele avocățești și sforăriile politicalelor, să-ncerce să-și recapete steagul ce i l-au luat… gazetele. Maiorul Pruncu (conservator) va declara, în plină ședință a Camerei (1892): ”Cât despre meritele domnului maior Candiano, ele sunt egale cu meritele lui Grigore Ioan, care avea o bortă de gloanțe în pălărie – adică parodia colosală și a lui Candiano, și a lui Grigore Ioan” (aplauze). Cam același lucru îl va susține și deputatul de tristă amintire A.C. Cuza, în broșura „O pagină din istoria războiului independenței”, unde, sprijinindu-se pe mărturiile unui oarecare locotenent Climoff Teodosie, încearcă să plaseze ca actor principal în scena cuceririi drapelului pe sergentul Grigore a Lucăi. Mai departe, totul se învălmășește: Candiano află că acel Climoff este un escroc notoriu, de șapte ori condamnat pentru înșelătorie, furt și escrocherie. Adversarii lui Candiano descoperă contradicții în mărturiile depuse, imediat după luptă, de Grigore Ioan. Cum se marca un punct, cum urma egalarea. Fiecare parte declara sus și tare că vorbește „în numele adevărului”. Focul polemicii se încinge, periodic, în Cameră, unde deputații uitaseră esențialul – enormele jertfe române de la Grivița (acum, la aniversarea celor 130 de ani, se pare că nu și le mai amintește chiar nimeni!), semnificațiile acelei victorii, resorturile ei adânci – pentru a se cufunda în amănunte și chichițe de genul „unde-i husa drapelului turcesc?” Propriul demon avocățesc pare să-i fi jucat niscaiva feste lui Candiano, întrucât contrazicerile din depozițiile fostului său subordonat, Grigore Ioan, nu se pot datora decât strădaniilor deputatului de Craiova de a strecura vorbe mari, exagerând circumstanțele unui episod care n-avea nevoie nici de ditirambi, nici de poleire cu eroism de paradă. Am cercetat cu atenție bibliografia „cazului”, constatând că istorici de prestigiu, contemporani cu evenimentele, începând cu Iorga („Războiul pentru independența României , ed. 1927, pag. 136), continuând cu T.C. Văcărescu, A.P. Alessi, Massimu Popu ș.a. n-au pus nici o clipă la îndoială versiunea Candiano. Dar Alecsandri scrie poezia „Sergentul”, dedicată (atenție!) lui Grigore a Lucăi, cu mult înainte de data redactării memoriului prin care veteranul moldovean își cerea „drepturile”. Deci, se știa (de unde?) că acest Grigore II luase un steag. Citind cu atenție memoriile regelui Carol I (vol. XI, pag. 18) am aflat că, de fapt, în acele bătălii n-a fost capturat un steag turcesc, ci… două : „Prințul Carol ordonă să se trimită trofeul la București” (cel de al doilea drapel turcesc). Ce simplu era totul! Și câtă cerneală a curs de pomană, ce de energii s-au irosit în gol, câte destine maculate! Imposibil să nu se fi știut, atunci, despre steagul al doilea – dar nu conta decât compromiterea liberalilor. Ferește-ne, Doamne, de alegeri, că, în fierbințeala electorală, prea se-ntunecă mințile și năboiesc patimile…