Cu aproape o săptămână înainte de marea sărbătoare a Sfintei Parascheva, unele televiziuni au prezentat, seară de seară, în programele de știri, la ore de maximă audiență, reportaje privind o serie de abateri și nereguli din Biserica Ortodoxă, în unele episcopii și mănăstiri.
Întrebarea noastră și a tuturor creștinilor ortodocși, profund indignați și mâhniți pentru această atitudine a mass-media: care este scopul și ce se ascunde în spatele acestei vădite campanii de denigrare a credinței noastre ortodoxe?
Știm că există nereguli și abateri printre slujitorii Bisericii. Și au fost dintotdeauna. Începând cu Iuda, care era apostol, iubitor de arginți și care pentru bani l-a vândut pe Hristos, apoi s-a spânzurat. Dacă între cei doisprezece a fost o Iudă, desigur că și acum se vor găsi cu sutele! Și alți apostoli au căzut, s-au lepădat de Hristos, s-au îndoit de El, dar au plâns cu amar și Dumnezeu i-a iertat și i-a primit. Aceasta este problema lui Dumnezeu, Cel Care îi judecă pe slujitorii Săi, nu a noastră!
Așa cum sunt, sunt păstorii noștri, oameni supuși ispitelor. Așa cum ne dezleagă de mulțime de păcate și duc pe umerii lor neputințele noastre, așa și noi trebuie să purtăm slăbiciunile lor fără să-i judecăm, după cum ne poruncește Sf. Ap. Pavel: ”purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos.” (Epistola către Galateni, 6,2)
Dar nu aceasta este problema reală a celor din umbra ecranului. Ea ascunde de fapt ura unor inimi rele și necredincioase împotriva credinței noastre strămoșești – singurul liman, dintotdeauna, pentru tot sufletul aflat în suferință – cu scopul clar de a o denigra și de a încerca să îi îndepărteze pe credincioși de Biserica lor și de Har.
Avem Credința ortodoxă de două mii de ani. Ea nu este a slujitorilor Bisericii, ci este un dar al lui Dumnezeu, primit direct prin Sf. Apostol Andrei și moștenită ca un tezaur sfânt, prin care trăim în și pentru Hristos, cu rugăciunile Maicii Domnului și ale Sfinților. Adică familia noastră spirituală, pe care o purtăm în suflet, cu care comunicăm și în mijlocul căreia nădăjduim, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ajungem, după ce vom pleca din viața aceasta scurtă și cu necazuri.
Oare pe cine deranjează evlavia creștinilor ortodocși către Maica Domnului și către Sfinți, în mod special către Sfânta Parascheva, unde sute de mii de oameni aleargă și stau la rând zile și nopți, în frig și în ploaie, pentru a primi binecuvântarea, harul și ajutorul Sfintei?
Oare de ce în aceste zile, mai mult ca oricând, pe „antene” fel de fel se înghesuie cuvinte hulitoare și batjocoritoare ale unor necredincioși care în chip samavolnic și viclean lovesc în Biserica NOASTRĂ, căutând mereu motive de sminteală?
Pe cine slujesc ei? Oare nu pe satana și pe slugile lui?
Oare chiar nu se știe care este rezultatul difuzării continue a știrilor despre crime, sinucideri, violuri, hoții, accidente, a titlurilor ironice și defăimătoare, a imoralităților din alte emisiuni, asupra sufletului omenesc?
Oare nu se cunoaște că acestea au același efect ca reclama repetată de multe ori, care rămâne în memorie și-l determină pe om la un moment dat să facă ce vede și ce aude acolo?
Doar atât cuprind inimile semenilor noștri – instigare la ură și dezbinare, la desfrâu și fărădelege, la îndepărtarea de tot ce e curat și sfânt?
Mesajul nostru către toți acei care se luptă să nimicească sufletul acestui Neam acesta este:
”Să știți că oricât veți încerca, nu-L veți putea scoate pe Hristos din inimile noastre și nu veți putea opri alergarea noastră către Maica Domnului, către Sfinți, către Biserică și către harul cel viu lucrător, care este peste slujitorii ei!”
Trăim deplin cu sufletul credința noastră, așa cum au trăit-o moșii și strămoșii noștri. Dorim să ne creștem copiii în ea și să ne adăpăm neîncetat din Apa cea Vie care izvorăște de la Însuși Mântuitorul, nu din scursuri străine și necurății! Nu vom lăsa să fie călcate în picioare și împroșcate cu noroi mormintele voievozilor sfințiți și locurile sacre, adică mănăstirile și bisericile zidite de ei. Căci de fapt, prin toate aceste acțiuni, aceasta se face!
Noi vom merge înainte cu toții – Biserica din Cer și cea de pe pământ, împreună cu slujitorii noștri (așa cum sunt ei!), pentru care ne rugăm, cu strămoșii noștri pe care îi purtăm în suflet; iar acestora din urmă le și mulțumim pentru tot ce ne-au lăsat, plătit cu însuși sângele lor.
Nădăjduim și suntem convinși că pe adevărații credincioși și trăitori nimeni și nimic nu i-ar putea înșela. Nici lupii în piei de oaie aduși ca martori (adevărate rătăciri în Biserică și pe drept cuvânt sancționate conform Canoanelor). Nici zilnicele atacuri asupra Catedralei Mântuirii Neamului – proiect gândit de zeci de ani, interzis de comuniști și care, în aceeași media, este înfierat de voci viclene. Voci care, în schimb, amuțesc atunci când se acordă undă verde unei mega-moschei în inima unei țări dintotdeauna creștine.
Toți cei care au debarcat din corabia milenară a Ortodoxiei sunt liberi să o facă, nimeni nu-i judecă, dar ne doare și ne mâhnește că se aruncă cu pietre!
La care dintre popoarele acestei lumi se găsește o așa de mare dezbinare și batjocură la adresa propriei credințe? Căci sigur uscături vor fi existat și există oriunde!
Acesta este de fapt adevărul ce se ascunde în spatele emisiunilor amintite. Și chiar dacă ele doar fac zgomot și rating, nereușind sa ciuntească nimic din trupul Bisericii, cuvintele noastre trebuie rostite, ca să nu „vorbească pietrele” și turma să nu se teamă!
Vă rugăm așadar, în numele lui Dumnezeu cel îndelung răbdător (dar nu până în sfârșit!): încetați a mai otrăvi la nesfârșit sufletul românesc și așa mult chinuit și întristat!
Iar noi să ne îndreptăm acum pașii către Colina Bucuriei din București, unde ne așteaptă Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, să facem punte peste timp și către Cer din chiar inimile noastre!
APOR (Asociația Părinților pentru Ora de Religie) Suceava
Asociația Bucovina Profundă
Fundația Sfinților Martiri Brâncoveni – filiala Suceava
Asociația Pro Vita Suceava