Care este prioritatea vieții noastre?

„Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul decât haina? Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele? Și cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, și vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Deci, nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar știe Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6, 22-33, Duminica a 3-a după Rusalii)
Despre grijile vieții
Duminica a 3-a după Rusalii ne propune o pericopă evanghelică nu doar foarte actuală, ci mai ales deosebit de pragmatică, parcă anume adresată omului mileniului 3, risipit între condiționările existenței de zi cu zi și copleșit (uneori chiar prăbușit) sub grijile vieții, cum le impune lumea contemporană.
Luminătorul trupului este ochiul, ne spune Mântuitorul, iar psihologia modernă o confirmă cu mijloacele științei. Văzul este simțul care ne oferă cea mai mare cantitate de informație, pe baza căreia ne construim reacțiile și comportamentul. Modul în care ne poziționăm mental și emoțional la primirea unei informații vizuale determină inițiativele și acțiunile noastre viitoare. De exemplu, atunci când privim o reclamă bine realizată, cu toate ingredientele vizuale și auditive: peisaje exotice, femei frumoase, bărbați tineri și atletici, mașini moderne, o muzică bine aleasă, de multe ori ne lăsăm antrenați în „visare”, ajungând să ne dorim și chiar să cumpărăm produsele la care se referă reclama, chiar dacă nu ne sunt necesare. La fel se întâmplă și atunci când privim persoanele publice, campaniile electorale, știrile zilei sau postările online ale diverșilor „influenceri”, ne lăsăm „formați” de ceea ce vedem, auzim și citim, prea puțin ajungem să trecem prin filtrul rațional-duhovnicesc personal informațiile respective și, nu de puține ori, acceptăm diverse păreri și propuneri ideologice sau chiar oferte de toate felurile, care nu ne reprezintă și pe care în mod normal le-am respinge. Practic, Mântuitorul ne avertizează tocmai asupra acestui aspect, al modului în care ne raportăm mintea și inima, raționalul și emoționalul, la avalanșa de informații care se revarsă asupra noastră din toate părțile, fiindcă acestea vor modela comportamentele noastre în diferite situații și ne vor determina viața de zi cu zi.
Cui slujim, de fapt, când credem că suntem propriii noștri stăpâni
Un proverb (din nefericire, chiar românesc) des invocat de către unii „creștini” zice așa: „Fă-te frate cu necuratul, până treci puntea”. Adică, dacă ai o problemă a cărei rezolvare presupune un compromis de o natură sau alta, o abatere morală, o trădare, o înșelare, o minciună, o mărturie falsă sau orice alt păcat, rezolvă problema și mai vezi tu după aceea cum te împaci cu Dumnezeu. De multe ori acest proverb devine „reper” de înțelepciune populară pentru omul care vrea să-și liniștească propria conștiință sau să-și justifice alegerile proaste în fața altora. Însă Hristos ne spune foarte tranșant: „Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona!”. Pentru creștinul luminat, care trăiește o viață ancorată în Liturghie, spovedanie, împărtășire, rugăciune, post și toate celelalte lucruri duhovnicești, acest cuvânt al Mântuitorului este o realitate înțeleasă și asumată. Există în lumea contemporană și o categorie de oameni care slujesc în mod voit celui rău, cu ritual, rugăciuni și tot ceea ce înseamnă slujire și închinare. Și pentru aceștia, afirmația Mântuitorului este evidentă. Mai există, din nefericire, categoria creștinilor „cu numele”, pe care Sfântul Apostol Ioan îi numește în Apocalipsă (3, 16) căldicei. Pentru aceștia, mai ales în contextul actual al erei libertăților de toate felurile, al drepturilor omului devenite normative pentru societate și al corectitudinii politice devenite instrumentul principal în impunerea noilor ideologii, al noilor principii de etică și morală și al noilor politici (sociale, economice, militare și chiar religioase), afirmația Mântuitorului devine superfluă. Tinerețea, ca și vârsta matură, aparține distracțiilor, plăcerilor și satisfacțiilor de toate felurile, aparține carierei profesionale, reușitei sociale și economice, care nu au de-a face nici cu Dumnezeu și nici cu Mamona. Alergând după acestea, de fapt cui slujim? Răspunsul e, cred, evident! O ultimă categorie asupra căreia ar trebui să ne oprim este cea a oamenilor care nu cred nici în Dumnezeu și nici în satana, ci cred în oameni, în umanitate, în principii și valori universale, în binele colectiv, în frumosul care ne înconjoară, în natură și protejarea ei și slujesc, sau mai bine zis își dedică toată energia și își orientează întreaga viață conform acestor principii. Toți aceștia, care nu sunt puțini, cui slujesc, de fapt? Răspunsul ni-l dă tot Hristos: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu adună cu Mine risipește” (Matei 12, 30).
Împărăția lui Dumnezeu, proiect de viață pentru omul creștin
Psihologul american Abraham Maslow a definit așa-zisa piramidă a necesităților umane, model după care (spune el) „funcționează” omul în general. Pe nivelul cel mai de jos se află nevoile de bază, biologice sau fiziologice. Corpul uman are nevoie, în această ordine, de: aer, odihnă, apă, mâncare, îmbrăcăminte. Modelul sugerează că doar în momentul satisfacerii nevoilor fundamentale ale biologicului oamenii se pot orienta spre alte nevoi, superioare, cum ar fi: trebuințele de securitate (locuință, loc de muncă, asigurări de sănătate, pensie), necesitățile de ordin social (familie, cerc de prieteni, comunitate profesională), apoi cele care reclamă stima de sine (nevoia de a fi bine cunoscut de către ceilalți, nevoia de a se simți valoros, competent și respectat) și dacă toate acestea ar fi satisfăcute (ceea ce nu se întâmplă decât foarte rar), pe ultimul nivel ar fi trebuințele de autoîmplinire. Pentru omul a cărui existență nu se centrează pe relația personală cu Hristos, modelul de mai sus se aplică cu siguranță. Astfel, toată viața sa devine o continuă alergare pentru împlinirea acestor necesități. În lumea contemporană, caracterizată de crize mai mici, mai mari sau globale (ca această criză sanitară prin care trecem, care va genera o criză economică majoră), grijile de care vorbește Mântuitorul în Evanghelie devin proiecte de viață, de supraviețuire cu orice chip. Să ne amintim doar începutul crizei Covid-19, când frica de îmbolnăvire a generat izolarea voluntară și când mass-media, prin știrile alarmante, a iscat frica de înfometare, iar oamenii, cu mic, cu mare, au luat cu asalt supermarket-urile făcându-și stocuri uriașe de alimente și produse. Frica, această emoție negativă, a făcut ca mintea și inima omului să uite și de pronia dumnezeiască, de purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru noi, dar și de faptul că în tot ceea ce se întâmplă în lume și în viața personală este voia Sa, sau îngăduința Sa. „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă”, ne spune Hristos. „Care acestea și cum se mai poate împlini promisiunea în lumea modernă?” – va întreba și ateul, dar și „căldicelul”, omul secularizat, omul recent, omul digital, care se numește pe sine creștin (căci a fost botezat când era mic, nu-i așa?), dar care trăiește cel mult un surogat de creștinism și care încearcă să explice orice prin știință și să rezolve totul prin tehnologie. Răspunsul îl oferă Sfântul Apostol Pavel: „Iisus Hristos este același ieri și azi și în veci” (Evrei 13, 8). Dacă El nu se schimbă, atunci întreaga Sa învățătură nu se schimbă, indiferent de avansul științelor și progresul tehnologiei. Fiindcă ea nu este din lumea aceasta, nu vine de la om. Dacă El rămâne același, atunci și promisiunile, făgăduințele Sale rămân actuale. Așadar, stabilindu-ne ca prioritate căutarea Împărăției lui Dumnezeu și împlinirea poruncilor Evangheliei, vom primi de la Dumnezeu ca dar și împlinirea tuturor trebuințelor noastre existențiale. Să nu înțelegem, însă, că simplul fapt de a ne stabili ca proiect de viață dobândirea vieții veșnice, dobândirea Împărăției, ne va scuti de necazuri, suferințe și încercări. Dimpotrivă, e nevoie de multă răbdare, de înțelepciune și discernământ, dar și de perseverență și de hotărâre în lucrarea mântuirii. De acest lucru ne încredințează Însuși Mântuitorul: „În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Iar confirmarea ne-o dă Apostolul neamurilor, marele Pavel: „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește” (Filipeni 4, 13).
(Pr. Radu Trifon, Ziarul Lumina)