Care doping!? Doar vitamine

Din când în când, dar cu precădere în anii olimpici, atunci când controalele antidoping și monitorizarea suspecților se îndesesc, izbucnește câte un scandal legat de folosirea de medicamente sau proceduri interzise (precum recircularea propriului sânge, despre care a scris ieri Gazeta Sporturilor), nouă, spectatorilor de bună-credință, rămânându-ne doar să ne mirăm și/sau să ne indignăm când aflăm că vreunul din favoriții noștri era de fapt un bandit. Linia de demarcație e subțire și de regulă face diferența între un sportiv dovedit că a fraudat și alții încă neprinși. Fiindcă, oricât ar încerca diverse organisme și diverși oficiali să ne mintă, adevărul e că la nivelul marii performanțe, indiferent de sport, se practică dopajul fără nici o discuție. Competițiile de ciclism, de atletism și de înot au deținut mereu supremația în domeniu, dar pot să bag mâna în foc că nici fotbalul ori gimnastica nu se fac fără stimulente frauduloase. Doar că aici cazurile demascate sunt mai rare. Așa, ca o curiozitate, să ne reamintim că la Olimpiada de anul trecut a fost interzis accesul, pe motiv de doping, unor loturi în integralitatea lor: Rusiei la atletism și României la caiac-canoe. Aici, aproape că te umflă râsul când auzi că într-o țară, România, în care sportul e susținut aproape în bătaie de joc, cu finanțări care tind către 0 (zero) absolut, se găsesc totuși bani pentru doping! Nu pentru stadioane, nu pentru săli de sport, nu pentru turnee importante ori cantonamente serioase, ci pentru furt! Paranteză: ați observat cam de când Steaua a uitat ce înseamnă performanța europeană și de fapt de când nu mai joacă nimic, nici măcar „la intern”? Ați ghicit: de când au dispărut de la antrenamentele zilnice sticluțele alea miraculoase, de origine nemțească, cu licoarea aia despre care ni se povestea că e apă vie, nimic altceva, parcă doar cu suc de lămâie și vreo două vitamine! Ăia de la caiac au luat-o-n bot fiindcă or fi folosit trei vitamine.