Care dintre călugări este mai plăcut lui Dumnezeu?

Care dintre călugări este mai plăcut lui Dumnezeu? Cel ce se liniștește în pustie cu post și necurmată rugăciune sau cel ce propovăduiește altora cuvântul Domnului spre mântuire?
Este mult mai aproape de Dumnezeu călugărul care se nevoiește în pustie cu mare smerenie, cu tăcere, cu rugăciune și lacrimi, cu post, cu înfrânare și lepădarea grijilor din lume, curățindu-și sufletul său de patimi, decât cel ce propovăduiește altora cuvântul Domnului fără a avea întărire duhovnicească pe măsura celor ce le învață.
Acest lucru ni-l arată Sfântul Isaac Sirul, zicând: „Să nu-mi asemeni mie pe cei ce fac semne și minuni și puteri în lume cu cei ce se liniștesc cu înțelegere. Iubește nelucrarea liniștii mai mult decât săturarea celor flămânzi în lume și decât întoarcerea multor neamuri la credința în Dumnezeu” (Filocalia, vol. X, cuvântul 23). Deci, mai mare lucru și mai folositor este să se curățească cineva de patimile sale trupești și sufletești în liniște și în supunere, decât a învăța pe alții voia lui Dumnezeu, neavând vârsta duhovnicească potrivită pentru aceasta.
Despre acest lucru zice și Sfântul Grigorie Teologul: „Bine este a teologhisi pentru Dumnezeu, dar mai bine decât aceasta – a te curăți pe tine de patimi pentru Dumnezeu”. Iar Sfântul Isaac Sirul zice: „Mai de folos îți este să te îngrijești să învii din patimi sufletul tău cel căzut, prin mișcarea gândurilor tale spre cele dumnezeiești, decât să învii pe cei morți” (Ibidem, p. 126).
Apoi, același părinte adaugă: „Mulți au săvârșit minuni, au înviat din morți, s-au trudit să întoarcă pe cei rătăciți și au făcut lucruri mari… Iar după acestea, ei, care au înviat pe alții, au căzut în patimi întinate și spurcate și s-au omorât pe ei înșiși și s-au făcut sminteală multora prin faptele lor văzute. Pentru că erau încă bolnavi cu sufletul și nu s-au îngrijit de sănătatea sufletelor lor, ci s-au predat pe ei înșiși în marea lumii acesteia pentru a tămădui sufletele altora, ei înșiși fiind bolnavi, și și-au pierdut sufletele lor din nădejdea în Dumnezeu” (Ibidem, p. 126).
(Ne vorbește părintele Cleopa, vol. 9, Ziarul Lumina)