Persoanele care au probleme cardiace nu ar trebui să se urce în montagne-rousse, iar parcurile care oferă astfel de distracții ar trebui să-și achiziționeze defibrilatoare în cazul în care oamenilor li se face rău, au precizat medicii germani, transmite Reuters.
Studiul realizat cu ajutorul a 55 de persoane care au mers timp de două minute cu un montagne-rousse a stabilit că ritmul cardiac al subiecților a crescut foarte mult, comparabil cu acela de după un un efort fizic susținut pe termen scurt. În plus, studiul a stabilit că ritmul cardiac crește mai mult în cazul femeilor decât în cel al bărbaților.
Juergen Kuschyk de la spitalul universitar din Mannheim și colegii săi au precizat că intensificarea ritmului cardiac înregistrată a fost suficient de mare pentru a determina aritmie în cazul persoanelor suferinde de boli de inimă.
Parcurile care oferă plimbări cu astfel de trenulețe afișează și avertismente orientate către persoanele care suferă de boli de inimă.

