– Curtea de Apel Suceava a admis cererea de suspendare a Ordinului de destituire din funcție a fostului șef al Inspectoratului Școlar Județean Suceava
– Petru Carcalete își poate relua postul începând chiar de astăzi, sentința fiind executorie
– Ministrul Educației, Cristian Adomniței, a declarat că va decide astăzi asupra viitorului șef al IȘJ Suceava, în funcție de hârtiile pe care le va primi de la instanță
Răsturnare de situație. Petru Carcalete a fost repus în funcție de judecătorii Curții de Apel Suceava. Sentința a fost pronunțată ieri, iar magistrații au decis să admită cererea de suspendare a Ordinului prin care fostul șef al Inspectoratului Școlar Județean Suceava era destituit din funcție de ministrul Educației, Cercetării și Tineretului, Cristian Adomniței. În cererea depusă la instanță, Silvia Tudor, avocata lui Petru Carcalete, a cerut suspendarea de urgență a Ordinului de destituire până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii de anulare a acestui act. „Punerea în executare a Ordinului este de natură a crea prejudicii. Astfel, prin schimbarea conducerii IȘJ Suceava în acest moment (n.r. – 6 iunie 2007) ar fi afectată organizarea activității de susținere a testelor naționale și a examenului de bacalaureat, activități ce urmează a avea loc începând cu 18 iunie 2007”, se arată în motivarea cererii de suspendare a Ordinului de destituire. Contactat telefonic, Petru Carcalete a spus că nu dorește să comenteze decizia instanței de judecată până când nu va avea în mână toate documentele. Totuși, Carcalete a admis că se va prezenta la sediul IȘJ Suceava imediat ce va deține actele emise de Curtea de Apel pentru a-și relua funcția de șef al învățământului local. De cealaltă parte, ministrul Educației, Cristian Adomniței, a declarat că sentința Curții de Apel Suceava a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Cât despre faptul că sentința de ieri este executorie, Adomniței a spus că mai întâi va analiza toate actele pe care Petru Carcalete le va aduce și împreună cu juriștii va decide care sunt etapele ce trebuie urmate. Petru Carcalete a fost demis din funcție la începutul acestei luni, decizia aparținând Comisiei de Disciplină a Ministerului Educației. Fostul șef al IȘJ Suceava a fost audiat pe 4 iunie pentru mai multe abateri disciplinare. În motivarea Ordinului de destituire se arată că Petru Carcalete se face vinovat de faptul că nu l-a însoțit pe ministrul Cristian Adomniței în vizita efectuată de acesta în mai multe școli din județul Suceava, dar a organizat ulterior o conferință de presă în care a declarat că „vizita a fost o gafă fără margini a unui ministru, din punct de vedere al protocolului”, dar și de faptul că „domnul ministru a făcut politică în școală. E adevărat că banii în acea școală au fost dați de Guvern, dar lucrul acesta nu se spune într-o instituție de învățământ în fața elevilor”.
– Pe rolul instanței de judecată se află și cererea de anulare a Ordinului de destituire
Pe rolul instanțelor sucevene se mai află încă o cerere depusă de Petru Carcalete, care privește anularea Ordinului de destituire și repunerea în funcția avută anterior cu plata tuturor drepturilor cuvenite. Procesul în acest dosar va începe zilele următoare, dar este de așteptat ca o sentință să se dea abia peste câteva luni. În cererea de anulare a Ordinului, avocații fostului și viitorului inspector general al IȘJ Suceava au arătat că „cercetarea disciplinară efectuată în cauză a avut un caracter pur formal, demiterea mea fiind decisă de ministru anterior, dovadă fiind toate declarațiile făcute de acesta în presa locală”. Carcalete crede că toate i s-au tras de la faptul că acum este membru PLD și nu mai este de aceeași parte a baricadei cu ministrul Cristian Adomniței, membru al PNL.






