– „Nu vreau să comentez în legătură cu acest subiect”, este răspunsul pe care l-am primit ieri de la inspectorul școlar general Carcalete
Șeful Inspectoratului Școlar Suceava, Petru Carcalete, a refuzat să facă ieri orice comentariu cu privire la faptul că s-a prezentat cu „candidatură copiată” la accesarea unui program european, din această cauză fiind respins din proiect. Reamintim că este vorba despre programul Comenius 2.2 C, privind formarea personalului didactic și parteneriate, la care Carcalete a depus un proiect, însă pentru că lucrarea sa era identică cu a altui profesor sucevean, nu a fost validată de responsabilii de program, aceștia considerând că a fost copiată. Menționăm că informațiile sunt publice și au fost preluate de pe site-ul oficial al programului european pe care Carcalete l-a accesat, și se găsesc la adresa www.socrates.ro. În urmă cu două zile, așa cum am prezentat și în numărul de ieri al ziarului, Petru Carcalete a declarat că nu știe despre ce program este vorba, că nu a depus un proiect pentru acest program, și că numele său de pe lista cu respinși cu „candidatură copiată” este „probabil o greșeală”. Un răspuns diferit am primit însă de la inspectorul școlar Magdalena Grigoraș, cea care coordonează programele europene la IȘJ. Aceasta ne-a declarat faptul că Petru Carcalete a aplicat pentru acest program, însă „nu avea nici un interes să copieze. Eu am văzut lucrarea domnului general și a celuilalt candidat respins din aceleași motive, și vă spun că nu erau identice. Evaluatorii au fost foarte exigenți, concurența foarte mare, și dacă s-au găsit două sau trei fraze care semănau între ele, lucrările erau descalificate”. Ieri, l-am contactat din nou telefonic pe inspectorul general Carcalete, pentru a afla dacă, într-adevăr, numele său apare pe site-ul Socrates din greșeală, așa cum declara cu o zi în urmă. Nu am putut afla însă prea multe informații de la Petru Carcalete, pentru că singurul răspuns dat a fost acela că „nici măcar nu știi ce înseamnă acea mențiune , nu este vorba despre faptul că am avut proiect identic cu al altui candidat”. Având în vedere faptul că informațiile privind această situație și motivele excluderii lui Carcalete din programul european ne-au fost sesizate de către Lucian Harșovschi, președintele Organizației Județene de Tineret a PD Suceava, l-am întrebat pe inspectorul școlar general dacă vede acest lucru drept un atac politic. Nici la această întrebare nu am aflat răspunsul, singura declarație a generalului IȘJ fiind „nu vreau să comentez în legătură cu acest subiect”.






