Fostul vicepreședinte al PD-L Suceava și președinte al PD-L Rădăuți, Petru Carcalete, a criticat în cursul zilei de ieri politica autoritară a conducerii organizației județene Suceava a acestui partid. Carcalete a susținut ieri o conferință de presă la sediul PNL Suceava, partid în care s-a înscris la începutul acestei săptămâni, pentru a candida la funcția de primar al municipiului Rădăuți.
Petru Carcalete a declarat că în momentul de față în PD-L Suceava „se întâmplă lucruri care nu plac la foarte multă lume”. El a arătat că circa 90% dintre membrii PD-L Suceava sunt nemulțumiți de ceea ce se întâmplă în prezent în rândul democrat-liberalilor suceveni, însă nu își exprimă această nemulțumire în mod public. „În acest moment, toate deciziile care se iau în partid, se iau în afara statutului. Acesta a fost un motiv esențial pentru care am părăsit PD-L. Pentru că nu cred că este normal ca o organizație să nu se poată exprima decât prin conducătorii ei, și nu prin voința membrilor ei”, a precizat Petru Carcalete.
El a subliniat că în ultimul jumătate de an a simțit politica autoritară a conducerii PD-L Suceava, afirmând că aceasta a luat mai multe hotărâri care nu ar fi fost aprobate în Biroul Permanent Județean.
Petru Carcalete spune că Gheorghe Flutur nu a cedat niciodată atunci când a venit vorba despre el
Fostul pedelist a spus că nu poate să fie acuzat de oportunism politic, precizând că și în 2007, când a demisionat din PNL, și acum, când a părăsit rândul democrat-liberalilor, a plecat din partide care s-au aflat sau se află la guvernare. Întrebat care au fost deciziile luate în PD-L Suceava fără aprobarea Biroului Permanent Județean, Petru Carcalete a făcut referire doar la decizia de susținere candidaturii din partea PD-L a actualului primar din Rădăuți, Aurel Olărean, pentru un nou mandat. Carcalete a arătat că această decizie a fost luată deși organizația PD-L Rădăuți a decis să-l susțină pe el pentru funcția de primar al acestui municipiu.
Mai mult, Petru Carcalete a precizat că pe parcursul anilor în care s-a aflat în echipă cu liderul PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, acesta nu a cedat niciodată atunci când a venit vorba despre persoana sa. „Am aflat din presă că la Rădăuți s-a hotărât că domnul Olărean va fi candidat, și nu eu, care am fost desemnat de organizația de partid. Trebuie să spun că pe parcursul anilor am fost singurul care am cedat continuu în discuțiile legate de persoana mea și relația cu domnul Gheorghe Flutur. Cred că era momentul să cedeze și cealaltă parte, adică Gheorghe Flutur”, a declarat Carcalete.
Carcalete: „Domnul Olărean are un comportament care nu permite un dialog real”
Pe de altă parte, Petru Carcalete l-a acuzat și pe primarul PD-L al municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, că pe perioada mandatului său a avut un comportament „care nu permite un dialog real cu membrii de partid și în general cu cei cu care intră în contact”. „Din acest motiv, uneori unii consilieri PD-L de la Rădăuți au votat împotriva unor proiecte pe care el le-a făcut și care nu erau în folosul rădăuțenilor. Erau doar niște interese personale, motiv pentru care nu au fost votate. Mai mult, uneori a încercat să scoată castanele din foc cu mâna altora, adică cu mâna consilierilor, încercând să promoveze proiecte de hotărâre care vizau plata unor datorii, care practic îi aparțineau personal domnului Olărean”, a spus Carcalete.
Băișanu spune că Petru Carcalete va fi candidatul USL la Primăria Rădăuți
La rândul său, președintele PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a declarat în cursul zilei de ieri că Petru Carcalete va fi în mod sigur candidatul USL pentru funcția de primar al municipiului Rădăuți. Băișanu a spus că o decizie în acest sens a fost luată vinerea trecută la nivelul conducerii centrale a USL. „Acum mai avem discuții la nivel local doar pentru a-i armoniza pe membrii PNL și PSD în vederea câștigării alegerilor”, a spus Băișanu.
Flutur: „PD-L este foarte hotărât să câștige alegerile”
Întrebat ce părere are despre acuzațiile aduse de Petru Carcalete, președintele PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că nu dorește să comenteze în nici un fel declarațiile fostului său coleg de partid. „Nu comentez aceste declarații. Mergem înainte. PD-L este foarte hotărât să câștige alegerile. Suntem pragmatici și vreau să spun că în PD-L funcționează principiile. Și unul dintre aceste principii este că primarii în funcție trebuie susținuți pentru un nou mandat. Plus că am mai discutat să susținem oamenii cu șansa numărul 1 în alegerile locale. Prietenia este una, iar pragmatismul politic este alta. Iar PD-L este un partid pragmatic”, a subliniat Flutur.
El a arătat că în cursul zilei de joi a avut o întâlnire cu membrii organizației PD-L din Rădăuți, condusă în momentul de față de Aurel Olărean, care a fost numit președinte interimar. „Le-am cerut și consilierilor locali să intre această echipă. Iar cei care cred că au alte priorități decât PD-L să ne spună până vineri (n.r.- azi) ce vor să facă. Noi avem o organizație foarte puternică în Rădăuți și avem o echipă care să ne ajute să câștigăm alegerile cu primarul în funcție”, a mai declarat Gheorghe Flutur.