„Junimea la Suceava”
„În 5 Septemvre, la oarele 9, locațiile «Clubului român» decorate cu gust deosebit cu steaguri naționale, bucovinene și austriece, erau deja literalmente pline…Fiind localul unde se dansează de regulă mult prea mic ca să cuprindă toate părechile, s’a dansat și în localul din fund, întrebuințat de altmintrelea ca loc de recreare…Dame esperte și încărunțite în ale petrecerilor mi-au șoptit că de multă vreme n’au văzut o petrecere atât de frumoasă…”.
„Deșteptarea”, Anul XI, nr. 68, Cernăuți, 2/15 Septemvre 1901.
“Excursiunea echipelor Serviciului social din Fundul-Moldovei” (II)
„De aici se deschid priveliști largi, fermecătoare, cu aer proaspăt și răcoros, de unde ochii sorb cu nesaț depărtările. Au vizitat satul Ciocănești, unde au fost primiți de primarul Morariu, care a dat explicații despre întemeierea satului și despre felul de viață al locuitorilor. De la Ciocănești până la Iacobeni au mers pe o vale înconjurată de păduri de brazi a râului Bistrița. La Iacobeni au vizitat minele de mangan și instalațiunile de exploatare a diferitelor minereuri. După această interesantă vizită au luat masa pe malul Bistriței, de unde, de plute, au continuat drumul pe încântătoarea vale a Bistriței aurifere până la Vatra Dornei”.
„Suceava”, Anul I, nr. 200, 3 Septemvrie 1939.
Caravane de radiografie medicală
„În raza orașului Suceava este în fază de finalizare acțiunea de depistare integrală a populației prin mijlocirea caravanelor de radiografie medicală în vederea eradicării tuberculozei. Numărul mare de radiografii efectuate, examenele auxiliare și consultarea celor suspecți de boli pulmonare au permis luarea de măsuri eficiente pentru scăderea morbidității, contribuind în același timp la instituirea tratamentelor profilactice necesare”.
„Zori Noi”, Anul XXII, nr. 6133, Suceava, Marți 5 septembrie 1967.