Parteneriat

Caravană prin sate, pentru instruirea rutieră a motoscuteriștilor

Conducătorii de motoscutere trebuie să urmeze un curs de legislație rutieră
Conducătorii de motoscutere trebuie să urmeze un curs de legislație rutieră

O școală de șoferi din municipiul Suceava a demarat, cu aprobarea și sprijinul poliției și administrațiilor locale, un program prin care le oferă conducătorilor de motoscutere din mediul rural posibilitatea de a urma cursuri de legislație rutieră în satul lor.
În ciuda amenzilor aplicate de poliție, mulți motoscuteriști suceveni continuă să circule pe străzi fără permise de conducere sau atestate rutiere, adesea fiind implicați în accidente rutiere, condiții în care acest program este foarte benefic.
„Ne-am gândit să venim noi la ei, așa le va fi mult mai ușor. Am făcut o adresă la IPJ Suceava, am primit aprobare, am discutat și cu primarii și am început să mergem prin comune”, a precizat Dumitru Chelaru, patronul școlii de șoferi Auto Chelaru.
Înscrierile, la poliție
În Zamostea și Grămești au fost deja organizate cursuri, ieri la rând venind comuna Zvoriștea.
Oamenii au fost anunțați din timp de înscrieri, iar ieri au fost așteptați la sediul poliției din localitate. 27 de localnici au venit să se înscrie la curs, iar duminică au fost chemați la orele de legislație.
„Oamenii au primit materiale de studiu și duminică vom face cu ei o instruire de aproximativ patru ore. Deși am făcut înscrierile la poliție, nimeni nu a fost obligat să vină, mulți însă au înțeles că au nevoie de această pregătire și de atestat”, a mai precizat Dumitru Chelaru, care speră să găsească sprijin la autoritățile locale și să extindă acest program și în alte comune.
În paralel, poliția a acționat și ea, oferindu-le oamenilor pliante cu informații pe linie rutieră și materiale preventive.
Conform legislației rutiere, motoscuterele pot fi conduse de persoane care au minimum 16 ani. Dacă posesorii de permise de categorie B nu au nevoie de alt gen de instruire, ceilalți trebuie să urmeze obligatoriu un curs de legislație rutieră, care, cel puțin teoretic, le asigură cunoașterea regulilor de circulație de bază.
Pentru un astfel de curs de legislație rutieră doritorii achită suma de 150 de lei.

Recomandări

Misiuni de salvare de peste 2,5 milioane de km, echivalentul ocolului Pământului de 62 de ori, ale ambulanțelor din județul Suceava

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir