O caravană formată din 102 cicloturiști francezi și străini, plecată în 16 martie de la Paris și care va ajunge în 3 august la Beijing, traversează România în această săptămână, pe un traseu cu o lungime de 621 kilometri, prin Turnu-Severin – Craiova – București – Slobozia – Brăila – Albota de Jos.
Cicliștii amatori au vârste cuprinse între 19 și 75 de ani și vor parcurge un traseu de peste 12.000 km, trecând prin Franța, Germania, Austria, Ungaria, Serbia, România, Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Kazahstan, Kirgistan și China. Participanții la caravană sunt în majoritate francezi (80), ceilalți 21 provenind din Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Belgia, Luxemburg, Germania, Elveția, Austria, Rusia și China.
Două școli de cicloturism din Franța, Firminy și Saint Bonnet le Chateau, participante la eveniment, au propus municipalității din Piatra Neamț un proiect complementar, prin care un grup de cicliști români vor parcurge câțiva kilometri împreună cu caravana franceză, pe traseul București – Poiana Pinului – Piatra Neamț. Proiectul, intitulat „Obiectiv România”, cuprinde și „o latură pedagogică, prin stabilirea de contacte între școlile din Piatra Neamț și cele din Franța și una culturală, prin promovarea tradițiilor și specificului românesc”, au anunțat inițiatorii.
Caravana de cicloturiști a intrat, joi, în România și va părăsi țara, vineri, continuându-și traseul prin Republica Moldova.
Directorul tehnic al Federației Franceze de Cicloturism, Jean-Michel Richefort, a explicat, în cadrul unei conferințe de presă obiectivele caravanei Paris – Beijing. „Chiar dacă nu suntem federație olimpică, ne-am gândit să marcăm prin această acțiune evenimentul care va începe în luna august la Beijing, Jocurile Olimpice. Inițial ne-am propus să găsim 30 de voluntari dispuși să ia startul, dar ne-am trezit apoi cu peste 450 de cereri”, a precizat oficialul FFC.



