Caravana mopediștilor și motocicliștilor care ar fi trebuit să traverseze ieri, în jurul prânzului, municipiul Suceava, în cadrul unei campanii de prevenire a accidentelor în care sunt implicați conducătorii vehiculelor pe două roți, nu a mai plecat din parcarea Shopping City din lipsă de participanți, deși organizatorii, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava – prin compartimentul de prevenire a criminalității și serviciul Poliției Rutiere, școala de șoferi „Auto-Sette”, revista „Scooter Fun” București și Camera de Comerț și Industrie Suceava, se așteptau la o participare numeroasă.
Ieri, între 10:30 – 11:00, interval în care ar fi trebuit să se adune zecile de motoscuteriști și motocicliști, în parcarea centrului comercial se aflau doar organizatorii, mai mulți polițiști de la Circulație și câțiva reprezentanți ai mass-media.
O polițistă aranja într-un cărucior de cumpărături mai multe baloane ce ar fi trebuit împărțite participanților la acțiune, o alta dădea un interviu pentru un post local de televiziune, în timp ce alți doi polițiști ajutau la montarea unui banner.
Pliante, reviste, ziare, materiale informative și cu recomandări preventive erau aranjate pe o măsuță, însă nu aveau cui să fie împărțite.
Într-un colț, un tânăr aranja boxele și făcea probe de microfon…
Minutele treceau și la locul stabilit de întâlnire erau doar două motociclete de la „Auto-Sette” și un motoscuter.
Câțiva organizatori au făcut o tură prin parcarea Shopping City și au mai reușit să culeagă câțiva tineri cu motoscutere aflați întâmplător în zonă.
„Probabil le este frică să vină la astfel de acțiuni”
Potrivit lui Constantin Alecsa, administratorul școlii de șoferi „Auto-Sette”, pe lângă caravana propriu-zisă, programată să traverseze orașul pe traseul Shooping City – ieșirea din Suceava spre Fălticeni – și retur, organizatorii și-au propus să le prezinte participanților și articolele de legislație rutieră care îi interesau în mod direct și să facă și un concurs de îndemânare în parcarea centrului comercial, precum și un concurs pentru cei mici de desene de asfalt pe teme rutiere.
„Mulți mopediști nu sunt interesați de ce prevede legislația rutieră, nu dețin acel atestat și probabil le este frică să vină la astfel de acțiuni”, a încercat să găsească o explicație Constantin Alecsa.
În 2009, pe raza județului, s-au înregistrat 76 de accidente în care au fost implicați conducători de motoscutere, soldate cu trei morți, 28 de răniți grav și 67 de răniți ușor.
În 2010, până în prezent, numărul accidentelor a ajuns deja la 61, cinci morți, 18 răniți grav și 49 de răniți ușor.
Cauza principală a acestor accidente o reprezintă, potrivit polițiștilor, neadaptarea vitezei la condițiile de drum, pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
„Ar trebui să aducem motociclete și motoscutere implicate în accidente, contorsionate, făcute bucăți, rupte, și atunci să vezi ce s-ar fi adunat lumea”, era de părere unul dintre polițiștii de la Circulație.