Motanul Garfield și prietenii lui, Crăiasa Zăpezii, spiridușii și dragonii, se vor întâlni duminică, 18 decembrie, cu cei mai mici dintre suceveni, între orele 15.00 – 19.00.
Caravana Garfield, care a pornit șirul evenimentelor dedicate sărbătorilor de iarnă în București, trecând apoi prin Sibiu, Vâlcea și Iași, ajunge duminică în Suceava.
Garfield, care va aduce frumusețea Crăciunului alături de Crăiasa Zăpezii, spiriduși și dragoni, îi așteaptă pe copii la un eveniment deosebit în care vor decora împreună bradul de Crăciun, vor participa la jocuri și concursuri cu premii surpriză, iar în plus vor învăța să realizeze decorațiuni deosebite pentru brad în atelierele de creație. De asemenea, toți cei prezenți se vor bucura de un program artistic deosebit și multă distracție.
Motanul Garfield va da tonul colindelor lângă brad, va acorda, ca de obicei, autografe și se va fotografia cu toți cei prezenți.
De aceea, toți copiii sunt așteptați duminică să petreacă câteva ore magice alături de Garfield și de prietenii săi.