La Fălticeni

Caravana Filmului Românesc aduce capodopere cinematografice



Filmul „Amintiri din copilărie” va fi proiectat sâmbăta, 10 august, de la ora 17.00
Filmul „Amintiri din copilărie” va fi proiectat sâmbăta, 10 august, de la ora 17.00

Timp de trei zile, în perioada 9-11 august, Fălticeniul va fi gazda unui eveniment special, o întâlnire, nostalgică pentru unii, inedită pentru alții (în special pentru cei mai tineri), cu marii actori ai scenei și filmului clasic românesc.
Roxana Bușu, PR Caravana filmului românesc, ne-a declarat: „Caravana Filmului Românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale va poposi în dulcea urbe a Moldovei care a dat de-a lungul vremii spirite înalte, care și-au pus amprenta asupra lumii noastre culturale. Și, dacă ar fi să amintim pe cineva, nu trebuie să uităm familia Lovinescu sau actorii Grigore Vasiliu Birlic și Jules Cazaban, de exemplu. De altfel, Fălticenii, ca întreaga Moldovă, este un loc care respiră istorie, apelul la memorie fiind un exercițiu aproape firesc în acest spațiu. Memoriei i se adresează și Caravana Filmului Românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale, care va oferi publicului, la o calitate audio și video de excepție, cele mai îndrăgite filme clasice românești, mari creații cinematografice și remarcabile roluri realizate de actorii români, înainte de 1989”.
Dorind să păstreze legătura cu prezentul și asumându-și și un rol educațional, Caravana Filmului Românesc își propune să familiarizeze tânăra generație cu producții cinematografice realizate înainte de actualele succese ale noului val de regizori.
În cadrul proiecțiilor în aer liber din Piața „Nada Florilor” (de la ora 21.00) și de la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” (de la ora 17.00), publicul va putea să îi vadă sau să îi revadă pe Victor Rebengiuc, Toma Caragiu, Gina Patrichi, Octavian Cotescu, Florin Piersic, Carmen Stănescu, Draga Olteanu-Matei și mulți alții. Intrarea la toate proiecțiile este liberă.
Caravana Filmului Românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale este organizată de MDV Audio Studio și Fundația „Filmul Românesc”, cu sprijinul Consiliului Național al Cinematografiei și al Uniunii Cineaștilor din România, în parteneriat cu Asociația Municipiilor din România, ABBIS Studio/Mitra Film, Primăria municipiului Fălticeni, Consiliul Județean Constanța și Fundația Fantasio, Primăria municipiului Ploiești, Primăria municipiului Onești.
Parteneri locali: Promoart, Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” Fălticeni, Colegiul “Vasile Lovinescu” Fălticeni.
Parteneri media: Cinefan, CinemaRx, Urban Things, Gratuitor.
Parteneri media locali: Monitorul de Suceava, Crai nou, Cronica de Fălticeni, News Fălticeni, Viva FM.
Program proiecții – Piața „Nada Florilor”
Vineri, 9 august
Ora 21.00: „Duios Anastasia trecea”
Scenariu: Dumitru Radu Popescu; Regie: Alexandru Tatos; cu: Anda Onesa, Amza Pellea, Tarr Lászlo, Biró Levente, Cristian Ghiță, Răzvan Onesa, Cătălin Ciornei.
Ora 23.00: „Drumul câinilor”
Scenariu: Ion Lăcrănjan, după romanul său „Drumul câinelui”; regie: Laurențiu Damian; cu: Mircea Albulescu, Dan Condurache, George Alexandru, Olga Tudorache, Luminița Gheorghiu, Valentin Uritescu, Dorel Vișan, Ernest Maftei.
Sâmbăta, 10 august
Ora 21.00: „Masca de argint”
Scenariu: Nicolae Mihail, Eugen Barbu; regie: Gheorghe Vitanidis; cu: Florin Piersic, Marga Barbu, Alexandru Repan, Szoby Cseh, Ion Besoiu, Anna Széles, George Alexandru, Olga Delia Mateescu, Marin Moraru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Jean Constantin, George Motoi, Mihai Mereuță, Coca Andronescu, Traian Stănescu, Constantin Codrescu.
Ora 23.00: „Colierul de turcoaze”
Scenariu: Nicolae Mihail, Eugen Barbu; regie: Gheorghe Vitanidis; cu: Florin Piersic, Marga Barbu, Szoby Cseh, Alexandru Repan, Ion Besoiu, Traian Stănescu, George Motoi, Jean Constantin, Constantin Codrescu, David Ohanesian, Corado Negreanu, Jean Lorin Florescu, Marina Procopie, Alexandru Arșinel, Olga Delia Mateescu, Rodica Popescu-Bitănescu.
Duminică, 11 august
Ora 21.00: „Saltimbancii”
Scenariu: Vasilica Istrate, după romanul “Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu; regie: Elisabeta Bostan; cu: Octavian Cotescu, Carmen Galin, Aurel Iosefini, Adrian Vâlcu, Gina Patrichi, Violeta Andrei, Dem Rădulescu, Rudy Rosenfeld, George Mihăiță, Angela Moldovan.
Program proiecții – Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”
Vineri, 9 august
Ora 17.00: „Mama”
Scenariu: Vasilica Istrate, după basmul “Capra cu trei iezi” de Ion Creangă; regie: Elisabeta Bostan; cu: Liudmila Gurchenko, Florian Pitiș, Mihail Boiarsky, George Mihăiță, Violeta Andrei, Oleg Popov, Lulu Mihăescu, Timur Asaliev, Paula Rădulescu, Vasile Mentyel, Savelii Kravalov, Valentin Manohin.
Ora 19.00: „Buzduganul cu trei peceți”
Scenariu: Eugen Mandric; regie: Constantin Vaeni; cu: Victor Rebengiuc, Toma Caragiu, Vasile Nițulescu, Ștefan Sileanu, Olga Bucătaru, Cornel Coman, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Motoi, Ferenc Fábian, Ștefan Velniciuc, Ferencz Bencze, Constantin Fugașin, Cornel Nicoară, Ernest Maftei, Ovidiu Iuliu Moldovan, Iurie Darie.
Sâmbăta, 10 august
Ora 17.00: „Amintiri din copilărie”
Scenariu: Elisabeta Bostan, după opera omonimă a lui Ion Creangă; regie: Elisabeta Bostan; cu: Ștefan Ciobotărașu, Ion Bocancea, Corina Constantinescu, Emanoil Petruț, Nicolae Veniaș, Mircea Constantinescu, Costache Sava, Eliza Petrăchescu.
Ora 19.00: „Frații Jderi”
Scenariu: Profira Sadoveanu, Constantin Mitru, Mircea Drăgan; regie: Mircea Drăgan; cu: Gheorghe Cozorici, Ștefan Velniciuc, George Calboreanu, Toma Dimitriu, Geo Barton, Emanoil Petruț, Sandina Stan, Sebastian Papaiani, Iurie Darie, Florin Piersic, Marcel Anghelescu, George Motoi, Ioana Drăgan, Valeria Marian, Carmen Stănescu, Draga Olteanu-Matei, Vasilica Tastaman, Jean Constantin, Dem Rădulescu, Colea Răutu, Gheorghe Dinică, Puiu Călinescu, Alexandru Giugaru, Marcel Anghelescu.
Duminică, 11 august
Ora 17.00: „Tinerețe fără bătrânețe”
Scenariu: Elisabeta Bostan, după basmul omonim al lui Petre Ispirescu și alte basme populare; regie: Elisabeta Bostan; cu: Emanoil Petruț, Anna Széles, Mircea Breazu, Carmen Stănescu, Ion Tugearu, Nicolae Secăreanu, Nicolae Brancomir.
Ora 19.00: „Neamul Șoimăreștilor”
Scenariu: Alexandru Struțeanu, Constantin Mitru; regie: Mircea Drăgan; cu: George Calboreanu, Ștefan Ciubotărașu, Colea Răutu, Dina Cocea, Mihai Boghiță, Amza Pellea, Ion Besoiu, Ana Maria Nicolau, Ernest Maftei, Dem Rădulescu, Fory Etterle, Florin Piersic, Constantin Lungeanu, Ioana Drăgan, Dorin Sireteanu.


„Colierul de turcoaze”
„Colierul de turcoaze”
Filmul „Amintiri din copilărie” va fi proiectat sâmbăta, 10 august, de la ora 17.00
Filmul „Amintiri din copilărie” va fi proiectat sâmbăta, 10 august, de la ora 17.00


Recomandări

Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii

Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii
Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii

Noul program de licență Cinematografie, Fotografie, Media de la USV va beneficia de sesiuni gratuite de pregătire pentru admiterea din septembrie

Cinci spectacole, cu artiști îndrăgiți, în Suceava, Broșteni, Ciocănești, Ipotești și Gălănești, în cadrul proiectului „10 pentru folclor”

Cinci spectacole, cu artiști îndrăgiți, în Suceava, Broșteni, Ciocănești, Ipotești și Gălănești, în cadrul proiectului „10 pentru folclor”
Cinci spectacole, cu artiști îndrăgiți, în Suceava, Broșteni, Ciocănești, Ipotești și Gălănești, în cadrul proiectului „10 pentru folclor”

Cinci spectacole, cu artiști îndrăgiți, în Suceava, Broșteni, Ciocănești, Ipotești și Gălănești, în cadrul proiectului „10 pentru folclor”

Cinci spectacole, cu artiști îndrăgiți, în Suceava, Broșteni, Ciocănești, Ipotești și Gălănești, în cadrul proiectului „10 pentru folclor”
Cinci spectacole, cu artiști îndrăgiți, în Suceava, Broșteni, Ciocănești, Ipotești și Gălănești, în cadrul proiectului „10 pentru folclor”