CARAPCIU PE SIRET (I). Aflat pe malul stâng al Siretului, în megieșia satelor Hliboca, Prisăcăreni, Cupca și Iordănești, satul de răzeși Carapciu beneficiază de o primă atestare documentară, în 17 martie 1573, când presupusul strămoș al lui I. G. Sbiera, Sima Zbiearea, care cumpărase, de la Ștefan cel Mare, satul Carapciu pe Siret, este menționat în uricul lui Ioan Vodă, prin care „Iurașco și fratele său Vladco, copiii lui Fădor, nepoții Magdei și a surorii ei, Mușa, strănepoții lui Sima Zbiearea” moștenesc satul bunicului lor.
În 11 mai 1663, unul dintre părtași, Tănasie Talpici, dăruia „din stâlpul de sus a treia parte, partea de mijloc, și cu trii lazuri, care le-am făcut din topor, cu mâna me, anume un laz Odae, cu pomăt, și alt laz, Hlebecioc, din gios de Racoviță, între Mocira, păr supt Pogoriloț, și al treilea, în Bereznic”, nepoatei sale, Avrămia Bohetereț, cu condiția ca nepoata să îl îngrijească până la moarte.
Un alt neam răzeșesc din Carapciu este cel al Mironeștilor, menționat într-un act de danie, din 20 iunie 1678, la care Gligorașco, nepotul lui Iasac Mironescul ot Carapciu, era martor.
În 20 octombrie 1699, un grup întreg de răzeși din Carapciu, format din călărașii Ion Negrul și Ștefan, din Tănase Chihai, din diaconul Ioan Popovici și din popa Matei, participă la hotarnica satelor Putila și Lucavăț.
În 11 mai 1706, când Gavrilaș Frunză și jupâneasa Gafița, fata lui Andronachi Vlad, lăsau copiilor lor, Ioan și Maria, jupâneasa diaconului Nicolai Borșan, părțile de moșii moștenite după bunicul lui Frunză, Andronachi Peletiuc, „în Vilavce, în Carapciu, în Costești, în Comărești, în Budiniță și pe aiure de pe socrul meu, Andronachi sin Simion Vlad în Banila moldovenească și de pe socra me, Nastasie, fata lui Vasile Căzăcescul, având noi parte de moșie în Berhomete, în Lucavăț, în Panca și în munte, în țănutul Sucevii, și în Vaselev, în țănutul Cernăuțului”.
În 5 iulie 1750, Constantin Mihail Cehan Racoviță trimite la Carapciu pe Siret pe marele vornic Constantin Razul, ca să-i împace pe țărani cu răzeșii lor în privința tocmelilor agricole.
Mănăstirea Putna dobândește, prin danie, o parte din moșie și din vatra satului, așa cum menționează un uric datat în 11 iulie 1760.
În 1772, s-a stabilit la Carapciu, pe moșia mănăstirii Putna, plugarul Mihai UNGUREAN, din Cușma, împreună cu soția și patru fete.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Caapciu din Ocolul Berhometelor „57 – toată suma caselor”, însemnând 2 mazilili, 2 mazilițe sărace, 9 femei sărace, 1 nevolnic, 3 popi și 40 birnici.
În 1775, satul Carapciu pe Siret mai avea doar 3 mazili și 1 popă, dar și 62 familii de țărani. Cei trei mazili erau Anița Jienița, care, în 12 aprilie 1794, dăruiește copiilor ei, Ilinca, Dumitraș, Gligorie și Paraschiva, jumătate din satul Carapciu, Neculai Grigorcea, căsătorit cu Maria Volcinschi, care, în 26 decembrie 1796, lasă moșia fiului lui, Ilie Grigorcea, și, desigur, mănăstirea Putna.
În 8 aprilie 1782, vechilul Ion Mitescul căpitan, declară, în fața Comisiei cezaro-crăiești de delimitare a proprietăților în Bucovina, că vornicul Nicolae Roset stăpânește satul Carapciu pe Siret.
Biserica cu hramul Sfinții Cosma și Damian din Carapciu pe Siret, înălțată, în 1816, de Ilie de Grigorcea, avându-l ca patron, și în 1843, pe baronul Ilie de Grigorcea, avea, în acel an, 548 enoriași, dar postul de paroh era vacant. În 1876, în comuna bisericească Prisecăreni, cu biserică zidită, între anii 1798-1803, de Ilie de Grigorcea și de ceilalți mazili din sat, și Carapciu, întâietatea o avea biserica din Prisecăreni, cu hramul Sfântul Ioan Teologul, iar cea din Carapciu pe Siret era considerată filială, numărul total al enoriașilor fiind de 1.277 suflete. Patron al ambelor biserici era baronul Alexandru de Grigorcea, iar paroh era George Filievici.
În 1907, Prisecărenii sau, cum i se mai zicea, Strâmtura, cu Delenii și Câmpul Seliciului (777 enoriași), Carapciu pe Siret, cu Hatna și Opaițeni (1.422 enoriași), se aflau cu bisericile sub patronajul familiei Grigorcea (Modest, patron la Carapciu, iar Mihai, în Prisecăreni), paroh fiind Ilie Hostiuc, născut în 1851, preot din 1876, paroh din 1880, preot cooperator – Adrian Lupaștian, născut în 1877, preot din 1904, iar cantor, din 1900, Cassian Șindelar, născut în 1848.
Școala din Carapciu pe Siret, cu 5 clase, funcționa din toamna anului 1889[2].
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 336
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 33, 1876 p. 69, 1907 p. 149